Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

contor

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, că împreună cu Banca Mondială se caută soluţii pentru ca toţi consumatorii vulnerabili să primească ajutoare pentru energie, iar nivelul acestora să fie puţin mai mare decât creşterea de tarif prognozată.

Câmpeanu a estimat că vor fi "câteva milioane de beneficiari" şi a precizat că se estimează o creştere a facturii de aproximativ şapte lei, iar intenţia este ca ajutorul acordat să fie puţin mai mare decât această sumă.

„Deşi vi se pare suma mică, cred că este corect, pentru că acoperim această creştere şi dăm încă puţin în plus",
a mai spus demnitarul.

Ministrul Muncii a precizat că fondurile necesare pentru plata acestor ajutoare vor fi stabilite ulterior, dar este posibil ca acestea să vină din profitul excendentar al companiilor din domeniul petrol şi gaze. Integral pe gandul.info

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

contor
DorohoiNews.ro, 24-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.01.2013 la 19:33

Domnilor, eu cred că este clar un fapt recunoscut de toată șefimea din România. Așa zișii băieți deștepți au acces la energie electrică foarte ieftină, în timp ce noi, râmele, plătim cu vârf și îndesat, inclusiv mârșăvia de la Hidroelectrica. Ce mai rămâne de făcut?? Haimanalelor, lăsați-ne și pe noi să trăim decent. În rest, să vă faceți burțile mari, ca să nu spun și altfel, că nu vă mai ajunge. Cei de la Băsescu în jos: LÂSAȚI-NE !!!!!!!!!!!

24.01.2013 la 14:49

UITE DE CE FAC CE VOR EI;PENTRU CA NU AU CONCURENTA PE PIATA LA FURNIZARE DE ENERGIE D.NU GOGU!!!,CUM SE INTAMPLA N TARILE UE CA TI VIN AGENTII LA USA DE LA DIFERITE COMPANII CU TOATE FELURILE DE OFERTE SA TRECI LA EI CA ABONAT,pentru d.nii nostri ar fi o solutie sa i lasam HOPA MITICA...,AR FI BINE SA NE PUNEM GENERATOARE DE CURENT SI ATUNCI VOM VEDEA....!!!!

24.01.2013 la 11:03

cum se face ca toate guvernele decembriste aplica aceiasi tactica! cresteri de preturi!cum se face ca guverne din tari vecine scad preturile la energie, gaze,alimente?simplu! la ei clasa politica cauta solutii de iesire din criza( a se vedea cazul poloniei) la noi clasa politica cauta privilegii! iti vine sa vomiti !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro