Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

hipermarket

Industria alimentară din România are cea mai tulbure imagine de după `89. Furtuna de pe rafturi, din galantare și de pe tarabe a început la jumătatea lunii ianuarie din Marea Britanie, de la carnea de cal găsită în lasagna, deși nu era trecută pe etichetă. Acum cunoaște punctul critic. Sunt probleme în lapte, fructe, legume și carne.

Consumatorii acționează instinctiv, se protejează, nu mai cumpără, aleg alte produse. Producătorii suferă și îi acuză pe cei care fac controale că aruncă informații apocaliptice pentru a-și crește cota la televizor. „În doar trei zile, de când ministrul Agriculturii a anunțat chestia asta cu aflatoxina, vânzările au scăzut la lapte cu 60%. Adică este pur și simplu un dezastru pentru noi. Nici nu știu ce să mai fac, eu personal. Și mă sună mulți oameni din țară, de peste tot și n-am ce să le spun, ce sfaturi să le dau”, a declarat Constantin Caraș, președintele Asociației Holstein România, pentru Yahoo! News. 

„Nu cumva e carne de cal?”

Problema nu e doar în România. Din cauza scandalului cărnii de cal care a început în Marea Britanie, exporturile au început să scadă. "Vânzările de carne de cal, foarte puține cum erau, 6.000 - 7.000 de tone, s-ar putea să nu mai fie deloc anul acesta”, e de părere președintele Federației Naționale Pro Agro, Alexandru Jurconi. Acesta mai adaugă că și la carnea vită tranșată a început să scadă în ultima perioadă. „Își pun întrebarea dacă nu cumva e carne de cal? Cu toate că vina nu a fost a noastră”, a mai spus președintele Pro Agro.

Președintele Asociației Holstein România e de părere că rezultatele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor  (ANSVSA) nu ar fi trebuit să fie făcute publice atât de alarmist. „De ce au expus totul în felul acesta? Au vrut să iasă să-și crească cota la televizor. Să ieșim să spunem tâmpenii. Bine, înțeleg că s-a depistat, însă în multe cazuri nu era nicio legătură cu cumpărătorul final, era undeva în zona de producție, de materie primă. Astfel de lucruri trebuie făcute cu înțelepciune, nu așa de aiurea cum s-a întâmplat acum”, a adăugat pentru Yahoo! News președintele Caraș.     

Televizorul omoară dozatorul
În ultimele zile, cele mai multe probleme au fost legate de lactate. Dozatoarele de lapte din toată ţară sunt verificate de Autoritatea Sanitar-Veterinară pentru a elimina suspiciunea de contaminare cu aflatoxină. Presa a anunțat că ANSVSA a oprit activitatea a 32 de dozatoare de lapte pentru că există suspiciunea că este contaminat. Producătorii spun că e o campanie împotriva lor. Ce efect ar putea avea?

Un studiu realizat de Rogalski Grigoriu Public Relations arată că, în România, scandalul creat în jurul cărnii de cal etichetate ca fiind de vită ar fi dus la o creștere a consumului de carne de pui. Cercetarea arată că unul din doi români are mai puțină încredere în originea cărnii pe care o cumpără.

În ceea ce privește impactul mediatic al acestui scandal, potrivit sondajului, 96% din români au informații despre acest scandal, iar 9 din 10 români au discutat despre acest subiect cu familia sau prietenii.

Las carnea pentru altădată, meniul meu e doar salată

Un alt studiu făcut în Marea Britanie, prezentat de The Guardian, arată că șase din zece englezi și-au schimbat lista de produse în urma scandalului cărnii de cal. Doctorul nutriționist Corina Zugravu spune că e posibil ca oamenii să-și schimbe obiceiurile alimentare în urma unor astfel de „șocuri”.

„Comportamentul tău alimentar e o combinație de tradiții, de obiceiuri, de informații, e influențat de reclamă și de multe alte lucruri. Oamenii optează din diverse motive pentru un anumit tip de alimentație. În general pentru alimentația pe care ei o consideră că ar fi mai sănătoasă. Din punctul meu de vedere, mâncarea nu este neapărat mai sănătoasă fără carne. Însă eu, de exemplu, nu o agreez din milă pentru animale, din motive etice. Se poate renunța la carne după ce ai citit sau ai văzut ceva și te-a convins să renunți”, a explicat pentru Yahoo! News doctorul nutriționist Corina Zugravu.

Când mai mâncăm carne?
Sociologul Ștefan Bruno crede că aceste informații influențează pentru o perioadă consumul de carne și vânzarea diverselor produse suspectate de către inspectorii ANSVSA. „Astfel de campanii pot avea efect, la fel cum a avut cu ceva timp în urmă și cea cu carnea de vită, când a fost problema „vacii nebune”. Și atunci a fost scădere a consumului de carne de vită. Astfel de campanii pot schimba foarte clar consumul oamenilor, pot produce un fel de panică, iar oamenii se reorientează spre altceva pentru a avea un sentiment de siguranță”, a decalarat pentru Yahoo! News sociologul Ștefan Bruno, președintele Biroului de Cercetări Sociale (BCS).

Sociologul Bruno adaugă că, după o perioadă, consumatorii vor reveni la vechile obiceiuri. „Acest lucru se va întâmpla tot în urma unei campanii. Îmi amintesc că imediat după scandalul vacii nebune a apărut o altă campanie prin care se promova faptul că este o carne foarte sănătoasă. Campaniile acestea vin și trec. A fost gripa aviară și a scăzut consumul carnea de pui, iar acum se vinde din nou foarte bine. Aceste campanii pot produce dezechilibre pe piață, însă nu pe termen lung, pentru că producătorii au tot interesul să reașeze piața și vor desfășura alte campanii”, concluzionează sociologul Bruno.

Calendarul scandalurilor alimentare
15 ianuarie. Autoritățile din Marea Britanie anunță că au identificat carne de cal în produse ale căror etichete arătau că produsele conțin carne de vită. Era vorba de lasagna congelată, produs al companiei franceze Comigel. Ulterior, scandalul s-a amplificat în toată Europa după ce s-a descoperit carne de cal, deși nu era trecută pe etichetă, în mai multe produse. Mai multe firme au fost nevoite să retragă sortimente de mâncăruri semi-preparate. S-a vehiculat că majoritatea cărnii de cal ar fi fost din România. Deși nu au fost probe foarte clare care să arate că abatoarele românești sunt de vină pentru această problemă, României i s-a pus o etichetă falsă și a rămas cu ea.

7 februarie.
Un transport de 3.342 kilograme de pere din Turcia este depistat cu depăşiri ale valorii pentru pesticidele Carbendazim şi Benomyl. S-a dispus distrugerea întregii cantități.

9 februarie. ANSVSA anunță că în urma unor verificări a depistat un transport de 6.100 kg de ardei capia roşu care arăta depăşiri ale limitelor admise pentru pesticidul Formetanat.

6 martie. Inspectorii sanitar-veterinari bihoreni au dispus retragerea de pe piaţă a peste 1.600 de kilograme de macrou congelat suspect de infestare cu un parazit.

8 martie. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a oprit de la livrare laptele crud produs de o fermă, după ce a depistat în produs aflatoxină peste limitele admise. La o zi după recoltarea probelor, o cantitate de 13.855 de litri a fost retrasă de pe piață. Aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe), cereale.

12 martie. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA) a comunicat prin sistemul rapid de alertă că în Germania s-a descoperit carne de curcan, din România, tratată cu antibiotice.

18 martie. Danone retrage produse de pe piață.  După primirea rezultatului pentru aflatoxină pentru o livrare de la unul dintre furnizorii săi de lapte, Danone România a sistat imediat colecta de lapte de la ferma respectivă şi, pentru siguranţa consumatorilor, a decis să blocheze orice distribuție din depozitul de 75 tone de produse şi să retragă preventiv de pe piaţă unele produse care ar fi putut să conţină urme de lapte contaminat de la acea fermă.

19 martie. Aproximativ 2.000 de caserole de mici asupra cărora exista suspiciunea că ar conţine carne de cal au fost distribuite de o firmă din Ploieşti în 36 de judeţe. Micii au fost retraşi de pe piaţă în Capitală, iar analizele de laborator au confirmat suspiciunea.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

hipermarket
DorohoiNews.ro, 20-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro