Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Programul RABLA nu va mai începe luna aceasta, aşa cum a promis ministrul Mediului, Rovana Plumb, ci la jumătatea lunii mai. Astăzi proiectul va fi postat pe site-ul ministerului, apoi urmează să fie dezbătut până pe 22 aprilie, potrivit Realitatea TV.
Programul "Rabla" - care se va desfăşura şi anul acesta, dar cu noi modificări, ce ar urma, luni, să fie puse în dezbatere publică - are o istorie de opt ani, dar cele mai spectaculoase rezultate le-a înregistrat în 2010, după introducerea tichetelor valorice şi prin valorificarea lor la liber.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că luni va fi lansat în dezbatere publică proiectul de act normativ vizând derularea în 2013 a Programului de stimulare a înnoirii parcului naţional auto, cunoscut drept "Rabla".
Numele programului s-ar putea schimba, însă, de anul acesta, pe lângă alte aspecte. Până în prezent, ministrul a spus că valoarea tichetului obţinut contra casării maşinii uzate, mai vechi de 10 ani, va creşte la 6.500 de lei (1.500 de euro), de la 3.800 de lei, dar şi că reducerea pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se va acorda pentru un singur tichet, eliminându-se posibilitatea cumulării a până la trei tichete, pentru a obţine o reducere mai mare.
Altfel, s-ar avea în vedere acordarea de bonusuri suplimentare pentru cei care îşi duc la casat autoturismele vechi, fiind luată în calcul acordarea unei reduceri de 2.500 de euro la achiziţionarea unei maşini electrice, atât pentru cetăţenii, cât şi pentru firmele care se pot număra printre beneficiarii programului.
PROGRAMUL RABLA. Valoarea tichetului: 1.500 de euro. Care sunt condiţiile de acordare
Programul de stimulare a înnoirii parcului naţional auto a fost instituit în 2004, printr-o ordonanţă de urgenţă cu 11 articole (OUG nr. 99/ 2004), emisă de Guvernul condus de Adrian Năstase.
"Poate beneficia de o primă în cuantum de 30 milioane lei (3.000 de lei noi - n.r.) orice proprietar al unui autoturism uzat care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) predă spre casare unei unităţi REMAT autoturismul uzat proprietate personală, obţinând astfel un certificat REMAT, b) achiziţionează un autoturism nou de la un producător validat", prevedea actul normativ.
Un autoturism uzat era considerat unul cu o vechime mai mare sau egală cu 12 ani şi aflat în stare de funcţionare, iar proprietarul trebuia să fie persoană fizică.
Prima contra casării putea fi obţinută o singură dată, iar pentru achiziţionarea unui autoturism nou putea fi obţinută o singură primă. Certificatele REMAT nu erau transmisibile decât, prin excepţie, pentru rudele de gradul I şi moştenitori.
Potrivit raportului de activitate al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pe 2005, pentru implementarea acestui program a fost alocată nerambursabil, din Fondul pentru mediu, suma de 45.000.000 de lei pentru scoaterea din uz a unui număr de 15.000 autoturisme şi cumpărarea de autoturisme noi, cu un grad scăzut de emisii poluante.
Au fost încheiate 20 contracte de finanţare nerambursabilă între AFM şi persoane juridice validate (producători, importatori autorizaţi, sau reprezentanţi autorizaţi ai acestora), de la care cetăţenii au achiziţionat autoturisme noi.
Ca rezultat, au fost scoase din uz 14.607 autoturisme vechi care poluau mediul, prin alocarea sumei de 43.823.000 lei din Fondul pentru mediu (procent de realizare: 97%), mai arată raportul citat.
Din 2006, au fost emise anual noi ordonanaţe de urgenţă pentru continuarea programului. De atunci, persoanele care puteau încasa prima contra casării autoturismului erau proprietarii şi moştenitorii acestora.
Totodată, în OUG nr. 38/ 2006 şi în cele date în următorii ani, se preciza că se interzic omologarea pentru circulaţie şi reînmatricularea ulterioară a unui autoturism uzat predat spre casare sau reutilizarea caroseriei, şasiului ori motorului acestuia, aceste fapte constituind contravenţii şi fiind sancţionate cu amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei.
În 2006, programul s-a derulat în două etape, în cea de-a doua intrând numai producătorii, importatorii de autoturisme şi reprezentanţii autorizaţi ai acestora care au utilizat cel puţin 80 la sută din suma contractată anterior.
Au fost încheiate 29 contracte de finanţare nerambursabilă între AFM şi producători şi importatori şi a fost alocată suma de 49.500.000 de lei pentru scoaterea din uz a unui număr de 16.500 autoturisme şi cumpărarea de autoturisme noi.
Până la final, s-au alocat efectiv 45.330.000 de lei şi au fost casate 15.110 autoturisme (procent de realizare: 92%).
În 2007, a fost alocată aceeaşi sumă, dar în trei etape, şi au fost încheiate 56 de contracte cu producătorii şi importatorii. Din finanţare, s-au cheltuit 49.332.000 de lei, fiind scoase din uz 16.444 de autoturisme vechi (procent de realizare: 99,66 %).
Programul Rabla a beneficiat în 2008 de o alocare bugetară de 120 de milioane de lei, din care s-a folosit suma de 91.398.000 de lei, fiind scoase din uz 30.466 de autoturisme vechi care poluau mediul, din cele 40.000 prevăzute (procent de realizare: 76%). Celelate 9.534 de autoturisme nu au fost utilizate, din impedimente de natură tehnică ale producătorilor validaţi, respectiv întârzieri în procesul de producţie şi/sau întârzieri în livrarea autoturismelor către dealeri, se arăta în raportul AFM pe 2008. În acel an, au fost încheiate 106 contracte cu producătorii şi importatorii de maşini.
La sfârşitul anului 2008, a intrat în vigoare o nouă ordonanţă de urgenţă (OUG nr. 217/ 2008) pentru reluarea programului în 2009, însă cu mai multe modificări.
Autoturismele care puteau fi casate contra primei trebuiau să aibă cel puţin 10 ani, şi nu 12, ca în anii precedenţi, iar valoarea primei urca la 3.800 de lei.
Ordonanţa prevedea o alocaţie bugetară de 228 de milioane de lei, însă aceasta a fost de 190 de milioane de lei, potrivit raportului AFM pe 2009. În acest an, au fost validaţi 142 de producători. Din bugetul alocat, au fost utilizaţi 122.842.600 de lei, pentru scoaterea din uz 32.327 de autoturisme vechi, din cele 50.000 prevăzute (procent de realizare: 65%).
În a doua jumătate a anului 2009, au fost adoptate o serie de acte normative prin care programul a fost extins. În primul rând, de program au putut beneficia de atunci şi firmele, nu numai persoanele fizice.
Totodată, dacă până atunci cei care beneficiau de prima de casare erau obligaţi să dispună de resurse proprii pentru a achita diferenţa din preţul total al maşinii dorite, de acum exista varianta acoperirii costului din alte surse, precum leasing-ul. Totodată, autovehiculele incluse în program puteau fi şi autoutilitarele uşoare.
După 2009, modul de funcţionare a Programului "Rabla" a fost reglementat, an de an, printr-un ghid de finanţare, aprobat prin ordin al ministrului Mediului.
Anul 2010 a adus şi alte schimbări majore. Prima de casare a fost înlocuită cu un tichet valoric de 3.800 de lei. Fiind nenominale, tichetele puteau fi comercializate pe piaţa liberă, iar cel interesat de achiziţionarea unui automobil nou putea prezenta până la trei tichete pentru o reducere mai mare.
Programul a avut în 2010 un buget total de 722.000.000 de lei, alocat în scopul scoaterii din uz a 190.000 autovehicule mai vechi de 10 ani. Rezultatul a fost casarea a peste 186.000 de maşini şi achiziţionarea a aproape 60.000, cu ajutorul bonurilor valorice.
În 2011, au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului.
În 2012, au fost casate 44.857 autovehicule uzate şi achiziţionate 15.149 autovehicule noi, dintre care 4.740 de origine autohtonă. Pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, s-au utilizat 44.688 tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.
Anul trecut, AFM a alocat pentru derularea Programului "Rabla" un buget de 171.000.000 de lei, din care s-au cheltuit 153.888.600 de lei.
Introducerea tichetelor valorice nenominale a favorizat şi apariţia unei pieţe a acestora. La sfârşitul anului trecut, premierul Victor Ponta vorbea despre "un fel de bursă ilegală a tichetelor, nereglementată şi neimpozitată" şi despre posibilitatea de a nu se mai permite cumularea tichetelor sau folosirea de către altcineva decât proprietarul maşinii.
Anunţurile făcute de ministrul Mediului au arătat că va fi urmat acest principiu, deşi, ulterior, Rovana Plumb a spus că va fi "cu siguranţă" posibilă înstrăinarea voucherului, pentru că "sunt foarte mulţi cetăţeni care nu au posibilitatea să îşi cumpere un autoturism numai în baza tichetului".
Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.