Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mindo SA Dorohoi

Adunarea Generală a Acționarilor Mindo S.A. Dorohoi, întrunită în data de 20.02.2015, a aprobat efectuarea demersurilor legale necesare în vederea tranzacționării acțiunilor societății pe sistemul alternativ administrat de Bursa de Valori București.

 
Hotărârea are la bază prevederile legii 194/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de ASF, care clarifica statutul pieței Rasdaq.
 
„În contextul evoluției Mindo SA Dorohoi, decizia acționarului majoritar de a menține societatea deschisă reconfirmă potențialul de creștere al companiei. De asemenea, ne afirmăm pe aceasta cale încrederea în Bursa de Valori București ca perspectivă de finanțare și asigurăm investitorii că vom fi un model de transparență și deschidere și pe viitor”, a declarat Tiberiu Stratan, președintele Consiliului de Administrație al Mindo S.A. Dorohoi.
 
În 2014, Mindo S.A. Dorohoi a finalizat o investiție de aproximativ 1 milion de euro într-o linie de producție mortare uscate, cu o capacitate de producție de 80.000 de tone/an și o linie completă de uscare a nisipului. Noile investiții se traduc într-o automatizare și o eficientizare a producției, având o componentă importantă de protecție a mediului înconjurător.
 
Grupul de firme Firos – Mindo, având același acționar majoritar – SIF Muntenia, și-a bugetat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 80 milioane lei, în creștere cu 10% față de cifra de afaceri realizată în 2014. În acest fel, grupul de firme își consolidează poziția a patra în topul producătorilor de mortare uscate și adezivi din România.
 
Despre Mindo SA:
 
MINDO S.A. este, încă din 1967, un punct de reper în industria extractivă românească (nisipuri cuarțoase și bile de silex), exploatând inițial zăcământul de la Miorcani și apoi cel de la Hudești, județul Botoșani.
 
Începând cu anul 2004, MINDO si-a extins domeniul de activitate, orientându-se spre piața materialelor de construcții, prin punerea în funcțiune a unei linii de producție a mortarelor uscate și adezivilor pe bază de ciment.
 
În prezent, activitatea principală a societății o reprezintă fabricarea mortarului iar activitățile secundare cu ponderea semnificativă în rezultatul economic sunt producerea polistirenului expandat și producerea de nisipuri cuarțoase și făinuri de silice destinate în special industriei materialelor de construcții.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mindo SA Dorohoi
DorohoiNews.ro, 26-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro