Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

radar

Gheorghe Gutt expune o serie de argumente prin care demonstrează disfuncţionalităţile şi neregulilor sistemelor radar. Potrivit lui, toate dovezile expuse sunt argumente suficiente pentru cei care doresc să conteste în instanță o amendă sau suspendarea carnetului de conducere pentru depăşirea vitezei, măsurată din mersul mașinii poliției.

Seria argumentelor expuse de profesorul Gutt par stufoase şi greu de pătruns la prima vedere. Urmărind însă cu atenţie firul raţionamentului său, dovezile pe care se bazează demonstraţia prind sens.

„În primul rând, ilegalitatea nu este una măruntă, ci este una gravă”, spune Gheorghe Gutt.

Acesta a dezbătut pas cu pas întreaga problematică, detecția vitezei de pe loc, de către aparatele radar, fiind primul subiect tratat.

„Aşa cum am menționat, viteza este o mărime metrologică. Poliţia este obligată să măsoare o viteză absolută, mai precis numai viteza vehiculului vizat, ceea ce presupune obligatoriu ca maşina poliţiei să stea pe loc și nicidecum să fie în mişcare”, arată profesorul. El mai precizează că în momentul măsurării vitezei de pe loc, unghiul dintre axa antenei radar și axul şoselei trebuie să fie cuprins între 5 și 20 de grade din cauza faptului că emisia radiației de către antena radar se face după un con, iar pentru ca măsurătoarea să fie corectă, vârful acestui con trebuie să cadă sub un unghi cât mai mic pe autovehicul. Cu cât acest unghi depășeşte 20 de grade, cu atât eroarea de măsurare este mai ridicată. Dacă aceste condiții sunt respectate, măsurătoarea vitezei cu radarul de pe loc este corectă, având erori de măsurare tolerate de câteva procente (aceste procente diferă de la țară la țară).

Cât despre detecția vitezei din mers, Gutt explică: „Atunci când se măsoară viteza din mers, se determină viteza relativă între vehiculul vizat și cel al poliției, ceea ce evident contravine Legii Metrologiei, dar şi unui principiu fizico-matematic (principiu ce stă la baza ecuaţiei Doppler)”. Cu toate acestea, unele țări, printre care și România, folosesc măsurarea vitezei autovehiculelor cu radar și din mers, respectiv determină viteza vehiculului vizat la „întâlnire” sau „din urmărire”. Pentru ca acest tip de măsurătoare să fie acceptată, în unele ţări sunt impuse poliţiei o serie de condiţii tehnice şi metrologice care garantează, în primul rând, că viteza maşinii poliţiei este măsurată metrologic. Citiți restul articolului pe monitorulsv.ro.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

radar
DorohoiNews.ro, 24-08-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro