Acest arbust fructifer este foarte puțin cunoscut în România și destul de curând introdus în restul țărilor europene dar succesul pe care l-a demonstrat în cultură îl face să merite din plin un loc alături de afinul cu tufă înaltă (Vaccinium corymbossum).

În flora spontană această plantă crește în climatul rece al emisferei nordice, în America de Nord, Siberia și nordul Japoniei. Horticultorii au selectat și ameliorat diferite soiuri și varietăți de Jagoda în scopul producerii fructelor care sunt apreciate atât pentru calitățile gustative cât și pentru cele medicinale. Soiurile și varietățile create în scop productiv păstrează calitățile de rezistență ale speciei de bază, astfel că aceste tufe cresc în cele mai vitrege condiții de climă, acceptând temperaturi de -45 grade Celsius și cele mai diverse condiții de sol. De regulă preferă un sol ușor acid, cu un pH în jur de 5,5-6 dar vegetează în foarte bune condiții chiar și pe soluri ușor alcaline sau calcaroase, cu pH în jur de 7,5. Fertilitatea solului trebuie să fie ridicată astfel încât producția să fie maximă iar mărimea și gustul fructelor să corespundă criteriilor de calitate. Fructificația începe timpuriu, încă din al doilea an de la plantare și marele avantaj al acetui arbust este acela că fructifică timpuriu. Înflorește imediat după terminarea iernii, florile sunt parfumate (la fel ca mai toate lonicerele – palma Maicii Domnului) astfel că planta are un important potențial decorativ.

Fructele se formează imediat după căderea florilor și încep să se coacă de la sfârșitul lunii mai, așadar primele fructe proaspete pe care le vom putea mânca cu plăcere din grădina noastră vor fi fructele de Jagoda Kamtschatca. După 3-4 ani, atunci când tufa ajunge la cca 1,2-1,5 m înălțime se poate vorbi de intrarea pe rod din plin, moment din care se pot recolta anual, de pe fiecare arbust, în jur de 3 Kg de fructe. Plantațiile realizate în scop de producere a fructelor se fac de regulă la schema de 2 x 1,5 metri (2 metri  între rânduri și 1,5 m între plante pe rând), pentru realizarea acestei  scheme de plantare fiind necesari un număr de circa 3300 plante la 1 hectar, ceea ce înseamnă o producție de cca 10 tone/ha. NU este adevărat că Lonicera ar fi o plantă dioică, adică nu are exemplare mascule și femele. Este însă bine-cunoscut faptul că pentru o bună polenizare este necesară existența în plantație a minimum 2 varietăți diferite ale acestei specii.

Fructele de Lonicera Kamtschatica au un bogat conținut de vitamina C, vitamina B, numeroase minerale și antioxidanți. Ceea ce le face de un deosebit interes fitofarmaceutic este conținutul de Seleniu – element cunoscut ca un important remediu împotriva îmbătrânirii. Boabele albăstrui sunt alungite (în limba poloneză Jagoda înseamnă fructe cu boabe albăstrui), semințele sunt foarte mici și aproape insesizabile așa că fructele pot fi mâncate întregi, la fel ca și fructul kiwi. Gustul este dulce acrișor, ușor astringent, aromat, asemănător cu gustul afinului. Se consumă în stare proaspătă și faptul că se coc pe rând avantajează această manieră de consum, sunt deosebit de bune și dezhidratate – sunt mult mai dulci așa, sub formă de gemuri, compoturi, sucuri. Japonezii au câteva rețete tradiționale de jeleu preparat din fructele de lonicera, foarte apreciat ca desert atât în țara soarelui-răsare cât și în Europa sau America. 

Arbuștii fructiferi sunt cu siguranță o afacere de viitor datorită faptului că spre deosebire de livezile de pomi fructiferi, plantațiile de arbuști presupun investiții mai mici și costuri de întreținere mai reduse. Lonicera kamtschatca nu suferă de boli și nu este atacată de insecte dăunătoare în mod special astfel că nu are nevoie de tratamente deosebite. Acest avantaj implică costuri de întreținere a culturii mai reduse în comparație cu alte culturi pentru producerea fructelor (măr,păr,cireș,căpșun etc) dar mai ales implică o chimizare nesemnificativă, fapt ce poate garanta obținerea unor recolte bio. Ceea ce este cel mai important în cazul acestui arbust exotic este marea plasticitate pe care acesta o prezintă față de condițiile de mediu și ușurința cu care poate fi cultivat. Zmeurul și murul au nevoie de spalieri pentru palisare, afinul are nevoie de sol acid, dar Jagoda (la fel ca și aronia sau goji dealtfel) nu are nevoie de nimic altceva decât de un sol obișnuit, fertilizat pentru a obține producții pe măsură. Este adevărat că în zonele aride vor fi necesare irigații dar acest lucru este valabil pentru aproape orice cultură de la care așteptăm recolte generoase.

Coacăz, agriș, zmeur, mur , aronia, goji, cătină, amelanchier, afin și mai ales Lonicera Kamtschatica (Jagoda) – iată o serie de arbuști fructiferi care pot asigura suportul unor viitoare afaceri agricole de succes dar care mai ales ar trebui să fie prezenți în curțile și grădinile noastre pentru a ne putea bucura în permanență de fructe proaspete și vitamine.

Pepiniera Grădina Verde își va îndrepta în perioada următoare atenția către această serie de arbuști, vom încerca să vă ținem la curent cu toate noutățile, cu sfaturi și idei utile și vă așteptăm la ieșirea din Dorohoi spre Suceava pentru a vă putea achiziționa oricare din plantele menționate.


Echipa noastră de grădinari vă stă la dispoziție.

Vă așteptăm la Grădina Verde !

Autor: ing.Puiu Constantin - Pepiniera Grădina Verde - Click AICI

GALERIE FOTO