Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începând cu data de 20 noiembrie 2013, se va desfăşura la nivel naţional acţiunea „FOC DE ARTIFICII” pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.
Pe perioada desfăşurării acţiunii, poliţiştii vor combate cu fermitate în primul rând comerţul ilegal cu articole pirotehnice, dar şi folosirea ilegală a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale .
Potrivit dispoziţiilor Legii 126/1995 modificată privind regimul materiilor explozive, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice după cum urmează:
Persoanele juridice autorizate :
-nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate şi numai pentru uzul propriu, conform Legii 126/1995 modificată;
-nu pot comercializa către populaţie obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile II - IV, T1, T2, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase din categoria I. Celelalte obiecte pirotehnice din categoria I pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului;
-în situaţia organizării de jocuri de artificii cu obiecte pirotehnice din categoriile III şi IV, precum şi T1 şi T2, sunt necesare acordul primăriei şi al unităţii de pompieri, precum şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, respectiv al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe a cărei rază se execută jocuri de artificii.
Persoanele fizice:
-nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice din categoriile II - IV, T1 şi T2 precum şi petarde, pocnitori şi „obiecte zburătoare luminoase” din categoria I.
-pot deţine şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoria I, tot timpul anului, cu excepţia petardelor, pocnitorilor şi a ”obiectelor zburătoare luminoase” din această categorie.
Reamintim cetăţenilor că, potrivit legislaţiei în domeniu, constituie infracţiuni:
-Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
-Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
-Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
De asemenea, constituie contravenţii:
-nerespectarea prevederilor art. 5, alin. 1, din Legea 126/1995, modificată şi completată, privind introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei, conf. art. 38, alin. 1, lit. d, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată;
-nerespectarea prevederilor art. 7, alin. 1, din Legea 126/1995, modificată şi completată şi anume: Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale; se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei, conf. art. 38, alin. 1, lit. d, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată;
-nerespectarea prevederilor art. 8, alin. 3, din Legea 126/1995, modificată şi completată şi anume: Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz; se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, conf. art. 38, alin. 1, lit. b, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată;
-nerespectarea prevederilor art. 31, alin. 1 şi 2, din Legea 126/1995, modificată şi completată şi anume: Alin. 1. Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Alin. 2. Persoanele fizice sau juridice autorizate au obligaţia ca, la solicitarea justificată a autorităţii de supraveghere a pieţei, să furnizeze acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea produsului cu cerinţele esenţiale de securitate; se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei, conf. art. 38, alin. 1, lit. d, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată;
-nerespectarea prevederilor art. 34, din Legea 126/1995, modificată şi completată şi anume:
ART. 34
(1) Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
(2) Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g)la o distanţă mai mică de 500 m de păduri; se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, conf. art. 38, alin. 1, lit. c, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată;
-se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, conf. art. 38, alin. 1, lit. c, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, modificată şi completată.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.