Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, astăzi şi mâine, Indicele de Temperatură – Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în mai multe judeţe din Moldova, printre care şi Botoşani.
Întrucât sunt prognozate temperaturi în creştere, se impune luarea unor măsuri preventive în vederea limitării producerii unor situaţii de urgenţă, care se pot solda cu pagube materiale importante sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. În locurile în care vegetaţia este uscată, aprinderea focurilor nu este permisă. Se recomandă ca, în intervalul orar 14.00 -20.00, să nu fie aprins focul în propriile gospodării.
Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanţă de minim 100 de metri de marginea (liziera) pădurii. Se va curăţa vegetaţia din jurul vetrei, iar focul va fi păzit în permanenţă. Copiii vor fi supravegheaţi pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse în afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apă a jarului până la stingerea totală a acestuia, lucru absolut necesar din cauza posibilităţii reaprinderii acestuia la orice adiere de vânt. Recipientele cu gaze lichefiate (GPL, oxigen etc.) trebuie păstrate astfel încât să fie ferite de acţiunea directă a razelor solare sau stropite periodic cu jeturi de apă, în vederea răcirii lor.
La depozitarea unor materiale uşor inflamabile (furaje, cărbune, rumeguş, bumbac) trebuie avut în vedere faptul că acestea, în condiţii specifice de temperatură şi umiditate, se pot autoaprinde. De asemenea, pe timpul transportului furajelor cu autovehicul, trebuie să se asigure buna funcţionare a acestora şi dotarea lor cu materiale de stingere.
Administraţiile publice locale au obligaţia să afişeze în locurile des frecventate de cetăţeni regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice acestei perioade, să stabilească locurile unde se pot efectua lucrări cu foc deschis şi persoanele desemnate să supravegheze, să interzică utilizarea focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu, să atenţioneze împreună cu administratorii fondului silvic pe cei care tranzitează pădurea sau desfăşoară activităţi în acest areal asupra consecinţelor pe care le pot avea folosirea focului deschis sau fumatul în pădure (în pădure focul se va face în locuri special amenajate, iar dacă acestea nu există, focul se va face în locuri cât mai îndepărtate de arbori şi vegetaţie; la plecare se va stinge jarul).
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.