Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

diesel

Dacă cheltuiţi prea mult pentru a face plinul maşinii, trebuie să ştiţi că aveţi la îndemână o soluţie mult mai avantajoasă. Unii şoferi au încercat-o deja şi se declară mulţumiţi.

Pretul ridicat al motorinei, de peste 6 lei pe litru, a determinat din ce in ce mai multi conducatori auto sa gaseasca solutii ingenioase pentru a nu-si cheltui tot salariul pentru a face plinul masinii. Astfel, posesorii de masini cu motor Diesel au inceput sa alimenteze cu ulei de bucatarie, scrie bzi.ro.
 
 Pretul unei sticle este in supermarketuri 3,99 lei, iar mecanicii auto spun chiar ca exista avantaje clare, nu numai financiare. Consumul scade, iar masina merge mai bine.

„Uleiul este mult mai pur decat motorina care se comercializeaza in ziua de astazi, astfel ca masina merge mai bine. De multe ori, motorina este, de fapt, 50 la suta apa, iar uleiul e mult mai curat. Dezavantajul este ca trebuie sa schimbi mai des filtrul de motorina", a explicat Liviu, mecanic auto.

Acesta foloseste ulei in loc de motorina de patru luni de zile si, pentru moment, nu are de ce sa se planga. A circulat 1.200 de kilometri cu ulei in valoare de 200 de lei, astfel ca economia pe care a facut-o ii permite sa nu se gandeasca cu grija ca va trebui sa schimbe filtrul de motorina. Probleme spune insa ca ar putea intampina in sezonul rece, pentru ca uleiul se ingroasa. La iarna va fi nevoit sa puna in rezervor jumatate motorina, jumatate ulei, pentru ca, in caz contrar, risca ca masina sa nu porneasca.


 

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

diesel
DorohoiNews.ro, 28-08-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.08.2014 la 16:16

am o ideie dece nu se strange uleiul din restaurante care a fost folosit pentru a praji carnea sau cartofi sau vegetalele se filtreaza si se foloseste asta e aici in america/toate rest chinezesti pastreaza uleiul folosit pt al filtra

28.08.2014 la 13:07

Simplu, mergi la bulgari si faci plinul..

28.08.2014 la 11:40

Valabil pentru motoare mai vechi eu folosesc vara in proportie de 85% ulei si iarna 60% motorul merge impecabil dezavantaje filtru de motorina schimbat la 2 luni si injectoarele curatate cam la 6 luni

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro