Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Mulți utilizatori se confruntă cu probleme legate de viteza browser-ului, iar mai jos avem câteva soluții eficiente pentru situațiile când Google Chrome se mișcă greu.
Google Chrome este la acest moment unul dintre cele mai folosite browsere din lume, fiind lăudat pentru vitezele impresionante și ușurința cu care poate fi utilizat. Integrarea cu majoritatea serviciilor oferite Google a ajutat și ea foarte mult. Dar una dintre marile probleme cu care se confruntă unii utilizatori de Chrome este viteza slabă.
De multe ori problema se datorează cantității foarte mari de memorie ocupată de Chrome. Uneori, însă, cauza este mai ușor de adresat. Mai jos avem câteva dintre cele mai utile metode prin care puteți rezolva problemele legate de viteza ale broswer-ului vostru.
Dezactivarea pluginurilor și a extensiilor. Acesta este primul sfat pe care îl găsiți pe orice site pe internet, însă este foarte eficient. Pentru a vedea plugin-urile care sunt active, trebuie să scrieți ”about:plugins” în bara de adresă. După aceea vi se vor afișa plugin-urile, unele sub altele. Țineți cont de faptul că unele precum Adobe Flash sau PDF Viewer sunt utile, însă altele nu fac decât să vă încetinească browser-ul degeaba.
Extensiile și aplicațiile pot fi accesate foarte ușor. Accesați meniul din dreapta sus și faceți click pe ”More Tools” și apoi pe ”Extensions”. La fel ca și în cazul pluginurilor, unele extensii pot fi utile. Din această cauză, trebuie să aveți grijă dacă alegeți să le dezactivați sau să le înlăturați complet.
Ștergeți istoricul navigărilor. Pentru a îmbunătăți viteza Google Chrome, puteți șterge istoricul navigărilor pe internet. Pentru a accesa istoricul, faceți click pe meniul din dreapta sus, apoi pe ”History”. Aici aveți mai multe opțiuni. Puteți șterge informațiile stocate în ultima oră, zi, săptămână, lună, sau întregul istoric. De asemenea, puteți alege informațiile care sunt înlăturate, de la parole, la descărcări. Recomandat aici este să nu ștergeți parolele, dar de celelalte vă puteți lipsi ușor.
Descărcați un program utilitar. Odată la un interval de timp, este indicat să rulați un program utilitar precum CCleaner pentru a scăpa de fișiere inutile. Printre altele, acesta vă va ajuta să eliberați o cantitate considerabilă de spațiu pe hard-drive.
Actualizarea sistemului de operare. Am păstrat soluția aceasta pentru final deoarece ar trebui să apelați la ea doar dacă celelalte nu funcționează. În unele situații, însă, aceasta ar trebui luată în considerare de la bun început. În condițiile în care aveți mai mult de 3GB RAM instalați și un sistem de operare pe 32 de biți, atunci nu vă folosiți toate resursele. Pentru ca Windows să poată recunoaște mai toată memoria disponibilă, este ideal să aveți instalată o variantă pe 64 de biți. Dacă nici aceasta nu merge, alături de celelalte, există și alte variante. Sursa: playtech.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.