Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Nu orice folie aplicată pe autoturism îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Dacă sunteţi prinşi circulând cu folii neomologate, poliţiştii vă vor sancţiona, pe lângă o amendă usturătoare de la 9 la 20 puncte-amendă, şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare.
Autovehiculele trebuie echipate cu geamuri ce sunt omologate, având transparenţă de minim 75% pentru parbriz şi minim 70% pentru lunetă şi geamurile laterale, scrie cugetliber.ro. De asemenea, foliile de protecţie aplicate pe geamuri trebuie să fie certificate şi marcate corespunzător, iar aplicarea acestora este permisă numai în atelierele autorizate.
În plus, geamurile laterale din spate şi luneta nu sunt esenţiale pentru vizibilitatea din interior, când autoturismul este echipat cu oglinzi retrovizoare exterioare pe ambele părţi, însă, în cazul în care acestea au o transparenţă modificată faţă de cea stabilită prin marcajul de omologare, se urmăreşte ca stratul aplicat ulterior să fie uniform şi să nu creeze distorsiuni.
Modificarea transparenţei geamurilor nu se înregistrează în cartea de identitate a autovehiculului, însă atelierele autorizate să efectueze operaţiunea de aplicare a foliei colorate trebuie să elibereze un document privind certificatul de conformitate şi licenţa emisă de Organismul de Certificare Produse al Registrului Auto Român, iar la inspecţia tehnică periodică se verifică eticheta ce conţine marca de omologare a geamului precum şi gradul de transparenţă. Sursa. romaniatv.net
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.