Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Când vine vorba de intimitatea datelor în online, nu am putea spune că Facebook este cel mai sigur loc în care să-ți lași datele.
Compania a avut numeroase probleme din cauza faptului că a încălcat, de câteva ori, intimitatea utilizatorilor, dar acum hackerii sunt cei care s-ar putea folosi de rețea pentru a-ți fura identitatea.
Utilizatorii de Facebook sunt sfătuiți să își verifice setările ce țin de confidențialitate după ce un inginer software a descoperit o modalitate simplă și rapidă de recolta informații despre mii de utilizatori.
Reza Moaiandin, inginerul software pomenit mai sus, a explicat cum a reușit să obțină numele, fotografiile de profil și locația utilizatorilor prin exploatarea unei funcționalități ascunsă de Facebook în spatele unui meniu de setări destul de complicat.
Funcționalitatea permite oricui să găsească un utilizator de Facebook pe baza numărului de telefon mulțumită setării ”Who can look me up?” (trad. – Cine mă poate căuta) care, în mod implicit, este setată pe ”everyone” (trad. – toată lumea). Astfel, oricine îți introduce numărul de telefon în caseta de căutare de pe Facebook îți poate găsi imediat profilul, chiar dacă numărul de telefon nu este afișat public.
Moaiandin a folosit un algoritm foarte simplu pentru a genera mii de numere de telefon din SUA, Marea Britanie și Canada, după care le-a trecut printr-un API al Facebook pentru a verifica care dintre ele sunt asociate unor conturi.
Odată identificate conturile, el a putut să obțină numeroase informații despre utilizatori. Cu toate că informația era publică, faptul că poți asocia un număr de telefon format aleatoriu cu un profil de Facebook este îngrijorător. ”Ar putea fi o problemă majoră de phishing dacă nu se stabilește nicio limită”, a explicat acesta pe blogul lui. Practic, cei 1.44 miliarde de utilizatori ai Facebook ar putea fi victimele hackerilor și a vânzătorii de pe piața neagră.
Inginerul a raportat descoperirile sale către Facebook de două ori – în aprilie și în iulie – dar un angajat al companiei i-a răspuns că nu i se pare a fi o vulnerabilitate. Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că ”orice folosește rețeaua are control asupra informațiilor pe care le împărtășesc”, iar dezvoltatorii pot accesa numai informații ”pe care oamenii au ales să le facă publice”.
Cei care sunt îngrijorați de cele prezentate mai sus, trebuie să știe că rezolvarea este una simplă. Un click pe săgeata cu vârful în jos din partea dreapta sus a ecranului îți va permite să accesezi opțiunea ”setări”. Apoi, în partea stânga a ecranului alege ”confidențialitate” și în dreptul ”cine te poate căuta folosind numărul de telefon pe care l-ai oferit” apasă pe ”editează” și selectează ”prietenii”. Sursa: playtech.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.