Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

permis

Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan, a atras atenția, joi, că, deși există o lege din 2015 care prevede ca șoferii să obțină un aviz medical care să ateste dacă suferă sau nu de apnee în somn, aceasta nu se aplică, iar cei mai mulți conducători auto, care se confruntă cu această afecțiune, își reiau activitatea fără să fie monitorizați.

„Legea la ora actuală nu se aplică în sistemul în care ni-l dorim noi. Pacientul sesizat de medicul de familie sau de cel care îl vede prima dată trebuie să fie expertizat, să fie într-un centru de boli profesionale, pentru că poate să fie și o boală profesională. Trebuie să facă poligrafie sau polisomnografie și, ulterior, trebuie să beneficieze de un aparat (de monitorizare a somnului — n.r.) cel puțin două luni pentru a fi reintegrat ca șofer, așa se procedează în multe țări. Nu poate să meargă de pe o zi pe alta, ai depistat cazul, nu ai făcut tratament și el se duce din nou și își reia șofatul", a declarat, într-o conferință de presă, prof. dr. Florin Mihălțan.

El a adăugat că acești șoferi depistați cu această problemă trebuie să fie monitorizați.

„Să te asiguri că el este compliant la tratament, dacă nu este compliant la tratament în multe țări nu își primește carnetul de conducere și nu își reia activitatea până când nu se dovedește că terapia indicată a fost respectată și are un beneficiu de la el — excluderea somnolenței la volan", a explicat Mihălțan.

În opinia sa, ar trebui să existe o colaborare între autorități și medici.

„Am făcut demersuri în acest sens la toate nivelurile, am atras atenția (...) că UE impune un drum pe care trebuie să îl parcurgă fiecare șofer de la momentul depistării la momentul obținerii carnetului prin intermediul unui specialist care să depisteze, să trateze și să controleze", a menționat Mihălțan.

Medicul a precizat că în momentul intrării în vigoare a legii a fost un „boom de interes" din partea celor cărora le expirau carnetele de conducere, după care acesta a scăzut.

El a susținut că șoferii ar trebui să completeze un chestionar.

„Cred că până la urmă va trebui să se pornească cu un chestionar pe care să îl facă orice șofer la momentul în care se duce să își înceapă demersurile de carnet, chestionar cu care ulterior să se adreseze unui specialist somnolog dacă îndeplinește criteriile respective de risc", a susținut Mihălțan.

Președintele Societății Române de Pneumologie a subliniat că există 55 de laboratoare specializate în acest sens și în jur de 100 de medici.

Conferința a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, care este marcată pe 18 martie.

Ziua Mondială a Somnului se desfășoară în acest an sub sloganul „Somnul odihnitor este un vis accesibil" și pune accentul pe faptul că cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

permis
DorohoiNews.ro, 24-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro