Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Atunci când cumperi o maşină trebuie să ţii cont de o serie de caracteristici şi dotări pe care maşina respectivă le are, iar unul dintre cele mai importante aspecte vizează consumul de combustibil. Pentru fiecare maşină se face o estimare a consumului, dar în final cantitatea de combustibil consumată depinde de mai mulţi factori.
„În ziua de azi există un trend în industria automobilelor de a avea maşini mai eficiente din toate punctele de vedere: să emită mai puţine noxe, să fie mai aerodinamice, mai uşoare, să consume mai puţin combustibil şi toate astea fără a sacrifica din performanţe sau comportamentul pe soşea. Majoritatea şoferilor, însă, se axează pe consumul de combustibil pentru că asta e ceea ce îi afectează în mod direct la buzunar de fiecare dată când alimentează. Nu multă lume îşi permite o maşină nouă care promite consum extrem de mic de combustibil, dar există câteva lucruri pe care orice şofer, indiferent de vechimea maşinii pe care o conduce, poate să le facă”, a explicat Ciprian Gurban, un inginer român care lucrează în industria automotive din Germania.
La solicitarea „Adevărul”, Ciprian Gurban a realizat o listă de sfaturi pentru şoferii care vor să consume cât mai puţin combustibil. Unele dintre sfaturile inginerului român din Germania sunt cunoscute pentru şoferi, dar la unele dintre ele poate că nici nu te-ai fi gândit. Spre exemplu, inginerul care lucrează în industria automotive susţine că un obiect cât de mic purtat în maşină se resimte în consum.
Verifică presiunea pneurilor: o presiune incorectă a pneurilor va duce la o rezistenţă mai mare la înaintare şi implicit la un consum mai mare.
Nu transporta greutăţi dacă nu e necesar: orice lucru pe care îl duci în maşină reprezintă o greutate în plus şi afectează consumul de combustibil pentru ca motorul va trebui să muncească puţin mai mult ca să urnească maşina.
Fă-ţi maşina cât mai aerodinamică: renunţă la portbagajul de pe acoperiş sau suportul de schiuri sau de biciclete atunci când nu ai nevoie de ele.
Nu lăsa maşina să se încălzească: majoritatea experţilor sunt de acord că a lăsa maşina să se încălzească nu are nici un beneficiu, ci mai mult poate să dăuneze motorului din cauza unei ungeri necorespunzătoare. Recomandarea este să laşi maşina să meargă 1-2 minute înainte să porneşti la drum chiar când afară e rece, iar maşina se va încălzi în timpul funcţionării. Tot ce trece de asta e doar risipă de combustibil.
Nu fi agresiv cu acceleraţia când motorul e rece: sfatul acesta pare că se contrazice cu cel de dinainte, dar nu este aşa. Chiar dacă e recomandat să porneşti cu maşina la 1-2 minute după ce ai pornit motorul, acesta nu va fi extrem de eficient până nu devine cald. Asta înseamnă că şi dacă vei fi agresiv cu acceleraţia, motorul nu va reacţiona normal pentru că nu va putea să ardă tot combstibilul pe care îl primeşte. În consecinţă, îl va evacua pe ţeava de eşapament, nears. Cel mai bine e să foloseşti o plajă de turaţii mai redusă (până la 2000 rpm la diesel şi 2500 rpm la benzină) până când motorul e cald (de obicei când temperatura apei e la 90 de grade). După aceea, poţi folosi maşina în plaja de turaţii normală.
Fă întreţinerea periodică la maşină: o maşină care nu are uleiul sau filtrele schimbate la timp va avea un raport de combustie mai puţin eficient şi deci va avea nevoie de mai mult combustibil pentru a produce aceeaşi forţă ca un motor cu o întreţinere corectă.
Nu scoate maşina din viteză când decelerezi: am văzut comportamentul acesta la mulţi şoferi: atunci când vor să frâneze scot maşina din viteză şi folosesc frâna pentru a se opri. Deşi metoda funcţionează, din nefericire, acesta nu e cel mai eficient mod de a opri pentru că în timp ce masina e scoasă din viteză, motorul rămâne la relanti. Asta înseamană ca va consuma o cantitate oarecare de combustibil pe perioada asta.
Nu accelera agresiv: Dacă e ceva ce omoară economia de combustibil acelea sunt accelerările. În momentul în care o maşină accelereaza consumă mult mai mult combustibil decât atunci când rămâne la o viteza constantă. Bineînţeles nu se poate să nu accelerezi maşina, dar în măsura în care eşti blând cu pedala, poţi să economiseşti combustibil.
Condu cu viteză potrivită: cu cât vrei să mergi mai tare cu atât rezistenţa vântului e mai puternică şi deci vei avea nevoie de mai multă forţă ca să o învingi. Mai multă forţă de la motor înseamnă mai mult combustibil. Fiecare maşină are o anumită viteză de croazieră unde consumul e cel mai optim. De obicei e în jur de 110 – 130 km/h.
Nu face plinul: asta e o recomandare care ţine de nevoile fiecăruia. În esenţă problema e tot de greutate. Dacă faci plinul adaugi undeva la 50-70 de kg de combustibil pe care trebuie să îl cari tot timpul după tine. Uneori nu are sens să faci asta, mai ales dacă petreci cel mai mult timp în oraş şi treci pe lângă benzinărie în fiecare zi. În schimb, ai putea să menţii la jumatate cantitatea de combustibil şi vei face economie la greutate şi nu rişti să rămâi fără combustibil.
Nu opri motorul la semafor decât dacă ai în dotarea maşinii un sistem start-stop. Sistemele start-stop sunt gândite pentru a reduce consumul de combustibil oprind motorul în anumite situaţii precum aşteptarea la semafor sau în condiţii de trafic intens când deplasarea se realizează încet şi în anumiţi parametrii ai motorului (de ex. motorul e suficient de cald). Nu acelaşi lucru se întamplă când faci asta într-o maşină fără un astfel de sistem. Componentele maşinii nu au fost gândite pentru porniri repetate şi dacă opreşti maşina când stai la semafor vei uza prematur bateria si electromotorul. În plus aceasta metodă este mai puţin eficientă decât dacă ai lăsa motorul să meargă continuu pentru că în momentul în care porneşti masina, cantitatea de combustibil este mult mai mare decât atunci cand funcţionează normal şi măcar că motorul nu merge pe perioada în care aştepţi, când îl porneşti vei compensa cantitativ tot combustibilul pe care l-ai economisit ba chiar mai mult. Citeste mai mult: adev.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.