Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Se apropie sărbătorile și ne gândim tot mai mult la copilărie. Parcă miroase a cozonaci și caltaboș, sarmale și carne la garniță. Așteptăm să cadă prima zăpadă să ne amintim de cum ne dădeam cu sania când eram mici.
Poate te gândești că la maturitate nu mai are nimeni timp să îți prepare acele mâncăruri tradiționale care te fac să-ți lase gura apă sau că nu ai suficient timp pentru a găti tot ce ți-ai dori pentru cei dragi.
De aceea, poți apela la New Spring, un restaurant din Siret la dispoziția ta. Hai să intrăm puțin în povestea restaurantului.
De ce a fost deschis New Spring?
Din pasiune, din implicare, din entuziasm și dintr-o deschidere mai mare la nou, din dorința de adaptare.
New Spring este un restaurant al cărui nume englezesc ne aduce aminte de acele prime flori în copaci, de primele raze călduroase ale soarelui, de primele flori, vestitori ai primăverii, de albine și de fluturi, de un nou început, în fond.
Cine se află în spatele New Spring?
New Spring înseamnă un restaurant în care pasiunea pentru gătit și dragostea pentru a servi oamenii s-au împletit sub umbrela unui meniu absolut delicios. Oamenii care fac totul posibil aici sunt cei doi proprietari ai restaurantului, Bogdan Cîrneală și soția sa, Elena.
Bogdan este chef bucătar și fiecare preparat este gătit și asezonat cu multă dragoste cu propriile sale mâini, iar Elena este „mâna sa dreaptă” în bucătărie și îl ajută în toate.
Sprijinind economia locală
Mai putem menționa că acest restaurant încurajează economia și antreprenorii locali gătind cu ajutorul ingredientelor naturale furnizate de aceștia. Este uimitor cum anumite persoane din domeniul HoReCa se gândesc la cei mai puțin avantajați de pandemie sau de autorități în general și este o inițiativă demnă de lăudat.
Surpriză la pachet
Eforturile de a găti în bucătărie nu reprezintă o muncă propriu-zisă, ci o pasiune pe care o practică plin de drag în fiecare zi. Date fiind condițiile pandemice, ei s-au oferit să vină în ajutorul clienților care doreau să facă o surpriză părinților sau rudelor lor.
Pentru a nu mai munci de sărbători, doar știm cum gătesc părinții noștri când vine vorba de marile sărbători de iarnă, copiii din străinătate le-au comandat mâncarea de la New Spring. Totul s-a desfășurat la distanță, plata preparatelor făcându-se prin transfer bancar, cu minim de efort.
Personalul restaurantului s-au ocupat de livrări până în poarta sau ușa părinților și rudelor care au fost plăcut surprinse de ce au primit. Le sunt alături angajați devotați profesiei lor care oferă o servire impecabilă și un customer service ireproșabil. Astfel persoanele care au primit o astfel de surpriză au avut mai mult timp liber pentru a se bucura de prezența celor dragi, dar și au putut degusta preparatele gătite cu emoție de către un bucătar chef, o persoană instruită la mai multe școli, deținătoare de diplome relevante în domeniu, ale cărui preparate arată cel puțin delicios.
Experiența sa se întinde pe o perioadă de 19 ani, timp în care a delectat cu mâncărurile sale mii de oameni care i-au trecut pragul încercând să atingă sublimul. Pentru sine, gastronomia este domeniul unde inspirația și pasiunea își dau mâna pentru a crea gusturi și miresme inedite.
A încercat și reușit cu bucurie să aducă îmbunătățiri artei gastronomice românești de care este profund legat și ale cărei preparate le pregătește cu mult drag. Adrenalina pe care o simte atunci când intră în bucătărie și începe să prepare ceva, este strict legată de iubirea de frumos, iubirea de creație în general.
De Crăciun fii mai bun
New Spring are deja și tradiții. Este o tradiție ca de fiecare Crăciun meniul să fie unul diferit, din respect și prețuire pentru clienții lor fideli.
Comenzile pentru perioada sărbătorilor vor fi preluate: pentru Crăciun - până miercuri, 22 decembrie, la ora 10 și apoi pentru Revelion - până joi, 30 decembrie, la ora 10. Se percepe 50% avans, iar în caz de neridicare, avansul nu se returnează.
De ce ai comanda mâncare de la New Spring?
Spre deosebire de alte afaceri unde mâncarea este realizată rapid și în serie, la New Spring, Bogdan și Elena acordă atenție fiecărei comenzi, fiecărui preparat în parte pentru a arăta și avea gustul ca la carte.
Ingredientele sunt naturale și sănătoase, nu mai vorbim că sunt gustoase, iar mâncărurile nu pot să rezulte decât delicioase. Oare am spus și că sunt proaspete?
Experiența bucătarului chef care își pune amprenta pe fiecare preparat și pasiunea sa o să te facă să revii la New Spring.
Profesionalismul și amabilitatea personalului care se va ocupa să îți aducă la ușă sau la poartă comanda te vor face să te simți un client prețuit.
Scapi de grija gătitului și alergatului prin magazine după ingredientele potrivite și te bucuri de o mâncare deosebită alături de cei dragi.
Preparatele oferite de New Spring sunt realizate după rețelele proprii ale chefului Bogdan Cîrneală care și-a dedicat viața rafinării artei culinare.
Dacă nu te-am convins, poți să te uiți pe meniu și să vezi dacă nu îți fac cu ochiul următoarele:
- Platou rece;
- Platou cald;
- Pui umplut;
- Sarmale tradiționale cu afumătură;
- Friptură de vită;
- Răcitură de casă;
- Ceafă de porc la tavă;
- Salată de chifteluțe marinate;
- Salată de boeuf;
- Cozonac cu nucă;
- Platou prăjituri;
- Tort;
- Pâine de casă.
Ți-am făcut poftă?
Te așteptăm să ne treci pragul sau să vii cu o comandă la numerele de telefon: 0745852573 / 0755589682
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.