Orice producător sau designer de îmbrăcăminte trebuie să înțeleagă tipul de țesătură pe care o folosește la confecțiile sale, fie că este vorba de jachete, pelerine de ploaie sau orice alt articol de îmbrăcăminte impermeabil, rezistent la apă sau hidrofob. Costul unei unități de produs finit va depinde de materialul ales. Prin urmare, trebuie să cunoașteți și să înțelegeți bine aceste materiale textile înainte de producție. 

Impermeabil

Diferența dintre țesătura impermeabilă, rezistentă la apă și hidrofobă este în primul rând capacitatea de a rezista la pătrunderea apei. Un material impermeabil, cum ar fi plasticul, oferă o protecție de 100% împotriva umezelii. Cu toate acestea, materiale textile impermeabile care sunt folosite pentru a fabrica pelerine de ploaie, jachete etc., folosesc în mod normal un material cu membrană, astfel încât să fie respirabil și să nu se transpire și să nu se simtă umezeală din interior.

Respirabilitatea este crucială pentru țesătura impermeabilă, astfel încât pelerina de ploaie sau jacheta să poată ține umezeala departe de corp. Țesătura impermeabilă este folosită și pentru confecționarea umbrelelor, astfel încât nici măcar o singură picătură să nu se poată infiltra. Stratul exterior este confecționat din material hidrofug și este ideal pentru a fi folosit în caz de ploaie puternică, ninsoare sau chiar în sporturile subacvatice, dacă doriți să rămâneți uscat în timp ce vă aflați la mulți metri adâncime sub apă.

Aceste materiale textile impermeabile sunt dezvoltate prin combinarea unei țesături rezistente în mod natural la apă cu o țesătură hidrofugă durabilă. Rezultatul este că va menține purtătorul uscat în exterior și fără transpirație în interior.

Rezistent la apă

Materialele rezistente la apă oferă o anumită rezistență la udare, însă nu sunt 100% impermeabile. Materialele sintetice precum poliesterul, satinul, pongee și nailon au o rezistență naturală față de apă, spre deosebire de bumbac, care absoarbe apa cu ușurință. Acestea oferă cea mai mică protecție împotriva ploii și a poleiului.

Atunci când o țesătură rezistă la apă, firul strâns țesut acționează ca o barieră între utilizator și apă. Este nevoie de ceva timp pentru ca apa să se infiltreze, iar acest material nu este deloc potrivit pentru confecționarea de pelerine de ploaie sau jachete impermeabile.

Materialul rezistent la apă este potrivit doar pentru confecționarea de rochii și cămăși care se usucă rapid. Acestea nu oferă nicio rezistență la ploaie, grindină sau polei. Adesea, un material rezistent la apă este acoperit cu o membrană adecvată pentru a-l face impermeabil.

Hidrofob

Materialele hidrofobe oferă un nivel mediu de protecție împotriva infiltrațiilor de apă. Materialele hidrofobe sunt mai bune decât cele rezistente la apă și sunt cunoscute și sub denumirea de materiale textile „care alungă umezeala". Deoarece apa formează perle pe învelișul exterior al țesăturii și se străduiește să pătrundă în țesătură, aceasta este potrivită pentru confecționarea costumelor de baie, a costumelor de scufundare etc. Există și covoare de living confecționate din acest tip de materiale.

Dacă ne întoarcem în istorie, în 1836, Charles Macintosh a inventat o metodă de utilizare a cauciucului cu țesătură. Până în prezent, acest material este folosit la pânzele de ulei pentru copii, cunoscute popular sub numele de Mackintosh, pentru ca salteaua să nu se ude. Impermeabilele și jachetele sunt fabricate dintr-un material sintetic numit vinil.

În 1851, Bax & Company a venit cu o altă invenție, aceea de a folosi țesătura de lână tratată chimic pentru fabricarea de țesături impermeabile. Aceasta era cunoscută sub numele de Aquascutum.

Thomas Burberry a venit cu o nouă invenție pentru soldații din Primul Război Mondial. Acest trench coat rezistent la orice vreme a fost confecționat dintr-un gabardine de bumbac fin de tip twill vopsit în fir, tratat chimic pentru a rezista la ploaie. Chiar dacă inițial a fost confecționată pentru soldați, după încheierea războiului, în 1918, piesa de îmbrăcăminte a devenit comună în toată Europa și în SUA.

Până în 1920, au devenit populare paltoanele de mașină, care sunt mai scurte decât trenciurile. Acestea foloseau o țesătură impermeabilă creată folosind ulei de in ca strat pentru a proteja bumbacul și mătasea de dedesubt. Aceste țesături tratate cu ulei resping complet apa atunci când sunt acoperite sau tratate cu un strat de cauciuc. Respirabilitatea materialului a crescut coeficientul de confort al utilizatorului.

După 1940, echipele de cercetare militară din SUA și-au dedicat timpul și efortul pentru a crea țesături impermeabile de mai bună calitate. Acestea erau ușoare și puteau fi curățate în uscat. Vinilul a rămas popular până în anii 1950 pentru fabricarea de pelerine de ploaie și alte materiale rezistente la apă.

În anii 1970, plasticul a devenit extrem de popular. Deoarece erau ieftine, producătorii au folosit o calitate durabilă a plasticului pentru a fabrica țesături impermeabile ușoare. Lâna și materialul sintetic au devenit alegeri populare ca amestecuri pentru țesături impermeabile. Tratamentele chimice îmbunătățite și cusăturile sudate termic au fost noile tehnologii introduse pentru a crește durabilitatea și calitatea impermeabilizării materialelor. 

Impermeabilele din zilele noastre folosesc amestecuri naturale și artificiale, deoarece atenția producătorilor se îndreaptă spre accesibilitate și durabilitate. Fibrele artificiale acoperite cu plastic și microfibrele sunt alegeri populare ale producătorilor de pelerine de ploaie din zilele noastre.

GALERIE FOTO