Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Flamanzi (1)

Implicarea Fundației Corona în comunitățile locale din Nord-Estul țării a continuat și în comunitatea din Orașul Flămânzi.

Proiectul derulat în Flămânzi se numește „Agenda Comunității” și a avut ca scop principal creșterea gradului de implicare al cetățenilor tineri (14-35 ani), din comunitățile rurale și urbane mici (NE), în activități civice și în procesul de luare al deciziilor prin măsuri de responsabilizare și stimulare a participării.

„A fost o activitate interesantă, care a fost bine venită în rândul nostru, a viitorilor cetățeni. 
În principal, ideea în sine mi s-a părut foarte atractivă, domnul primar chiar făcând demersuri în ceea ce privea rugămintea mea (câinii comunitari), susțin și propun ca pe viitor și alte generații de elevi să poată să-și exprime în mod direct ideile și viziunile lor.”,
a declarat Vladimir Cosuleanu, participant la proiect.

O activitate din cadrul proiectului „Agenda comunității” a fost reprezentată de vizita primarului Dan Oloeriu la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi, unde a purtat discuții cu elevii unei clase. Rezultatul au fost câteva inițiative din partea tinerilor, dar și discuțiile cu conducerea Bibliotecii orașului în ceea ce privește înnoirea fondului de carte din Biblioteca orășenească Flămânzi, cât și alocarea unui spațiu dedicat lecturii.

„Întâlnirea cu domnul primar mi s-a părut foarte interesantă, am reușit să ii transmitem ideile noastre despre ce am vrea să se schimbe în oraș. Domnul primar ne-a răspuns la toate întrebările adresate, explicându-ne cum am putea sa ne implicăm și noi.”, a declarat Marian Bursuc, participant la proiect.

În urma discuțiilor și consultărilor cu tinerii din Orașul Flămânzi implicați în Proiectul „Agenda comunității” s-au centralizat mai multe nevoi la nivelul tinerilor, care au fost propuse spre realizare, în măsura posibilităților financiare, administrației publice locale. Tinerii au învățat cum se pot implica mai mult, au participat la o ședință de consiliu local și au făcut și o cerere în baza Legii 544. 

„În legătură cu întâlnirea tinerilor cu domnul primar, pot începe prin a-i mulțumi domnul primar că a luat parte la această întâlnire. Mai mult decât atât, ideile noastre au fost ascultate de către dumnealui si de ce nu, unele sunt puse în practică. Cum ar fi biblioteca. În esență, întâlnirea a decurs atât de bine, încât sper că o să mai avem oportunități de acest fel.”, a declarat Iustina Lipan, participantă la proiect.

Toate activitățile desfășurate în Flămânzi au fost coordonate la nivel local de către coordonatorul local Crauciuc-Cabur Mihaela și mentorul Andreea Daniela Fedor cu sprijinul conducerii și cadrelor didactice din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”.

Printre inițiativele propuse de tinerii participanți la Proiectul „Agenda comunității” către autoritățile locale putem aminti:
1) Organizare bibliotecă în mod interactiv și actualizare titluri;
2) Organizare lunar proiecții film la Căminul Cultural;
3) Amenajarea unei treceri de pietoni semaforizate (sau subterană, supraterană) în zona Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”;
4) Amenajare spații de socializare pentru tineri unde să poată citi sau juca jocuri de societate;
5) Amenajare spații în care să se poată desfășura activități sportive (fotbal, tenis etc);
6) Amenajare spații de grătar, picnic;
7) O soluție pentru câinii fără stăpân întrucât sunt periculoși;
8) Amenajare trasee tematice pentru bicicletă -ex Traseul Răscoalei;
9) Amenajare parc de agrement interactiv (cățărări, tiroliană);
10) Replantare copaci pe marginea drumului;
11) Păstrarea și îngrijirea spațiilor dotate (multe sunt vandalizate și nimeni nu intervine);
12) Amenajare spațiu pentru reciclarea peturilor/dozelor și răsplatirea cetățenilor ce fac acest lucru (lumea văzând ca sunt răsplătiți pentru ca reciclează, riscul aruncării acestor deșeuri se va reduce. Plus că mai sunt persoane ce nu au o posibilitate financiara foarte bună și pot aduna aceste peturi/doze de pe strada ducându-le la stațiile de reciclare).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Flamanzi (1)Flamanzi (2)Flamanzi (3)Flamanzi (4)Flamanzi (5)
DorohoiNews.ro, 19-04-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro