Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vreme_ploioasa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo valabilă în intervalul 31 iulie, ora 10:00 - 1 august, ora 21:00. Se vor semnala intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice şi, posibil, grindină.

 
Vremea se pare că întoarce foaia destul de brutal şi temperaturile scad marţi şi cu 9 grade faţă de luni. Din cauza acestui val de căldură, ne aşteptăm marţi la ploi pe măsură. Peste 20-30 de litri pe metru pătrat vor cădea în regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice, unde ploile nici măcar nu vin singure. Vorbim de toată pleiada de fenomene asociate instabilităţii atmosferice: descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.
 
Marţi, vremea schimbă aşadar registrul şi vorbim despre instabilitate atmosferică şi valorile termice în scădere chiar şi în regiunile extracarpatice. Din când în când înnorările vor fi accentuate şi vor lăsa averse, descărcări electrice, grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime, în scădere cu până la 9 grade în unele zone ale ţării, vor fi cuprinse între 22 de grade în nordul Moldovei şi 35 de grade în regiunile sudice, unde masa de aer rece pătrunde mai târziu, astfel că pe arii restrânse după-amiaza indicele temperatură-umezeală va mai atinge pragul critic de 80. 
 
Luna august începe cu ploi zdravene în majoritatea regiunilor, cu descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În unele zone ploile vor fi abundente şi nu sunt excluse nici căderile de grindină. Excepţie vor face estul şi sud-estul ţării, unde local canicula se întoarce, iar fenomenele de instabilitate atmosferica vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în nordul extrem şi în depresiuni şi 35 de grade în est. 
 
Joi, vremea călduroasă revine, iar dupa-amiază în sud şi est local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor marca o creştere şi vor fi cuprinse între 29 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 36 de grade în sud-est. Va predomina soarele, mai puţin în vestul extrem al ţării şi în zona de munte unde îşi vor face apariţia câţiva nori ce vor scutura pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va adia din când în când în special în regiunile extracarpatice. 
 
La sfârşitul săptămânii vremea se va menţine călduroasă, caniculară în cursul după-amiezelor în zonele de câmpie, mai ales din sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 36 de grade. Soarele va ţine agenda acestor zile, iar câţiva nori îşi fac apariţia în estul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte, unde trecător vor fi ploi slabe şi descărcări electrice.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vreme_ploioasa
DorohoiNews.ro, 31-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro