Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Italianul Innocente Marcolini e primul care câştigă un proces în care acuză că a fost iradiat de celular. Omul de afaceri italian Innocente Marcolini (60 de ani) este primul om din lume care câştigă un proces în care a acuzat firmele producătoare de telefoane mobile că a fost iradiat. Decizia a fost dată de Curtea Supremă din Roma şi bărbatul urmează să primească despăgubiri.
Până în prezent toate studiile referitoare la telefoanele mobile evidenţiau faptul că acestea nu ne afectează sănătatea. Iată, însă, că după 12 ani de folosire a telefonului mobil, cel puţin 6 ore în fiecare zi, omul de afaceri italian Innocente Marcolini a acuzat dureri îngrozitoare de cap.
În urma analizelor, i-a fost descoperită o tumoră. Curtea Supremă de Justiţie a obţinut probe medicale care au confirmat că mobilul este singurul vinovat pentru "creşterea alarmantă a tumorii craniene".
"Oamenii trebuie să ştie care sunt riscurile folosirii telefoanelor mobile. Părinţii trebuie să ştie care sunt riscurile la care îşi expun copiii atunci când le cumpără mobile. Eu vorbeam zilnic cel puţin 6 ore la telefon şi uite cum am ajuns", a declarat pentru "The Sun" italianul.
Neurochirurgul Giuseppe Grasso consideră că "tumorile produse de radiaţiile telefonului mobil pot să nu apară timp de 15 ani şi să erupă la un moment dat.De aceea medicina modernă nu a detectat încă riscurile". Tumora lui Marcolini a fost descoperită la nervul trigeamăn şi e imposibil de operat. Bărbatul e acum pe morfină.
«Nu există o legătură între tumori şi mobile» Dr. Vasile Ciubotaru, neurochirurg
„Nu am întâlnit studii care să arate că tumorile cerebrale sunt provocate de radiaţiile emise de telefoanele mobile. Lumea medicală nu ştie nici în prezent de ce apar aceste tumori. În plus, tumorile cerebrale se formau şi înainte de apariţia telefoanelor mobile. Nici din experienţa mea nu pot face o legătură de cauzalitate între apariţia tumorilor cerebrale şi mobile".
5 sfaturi să te aperi de radiaţii
Nu ţine mobilul lipit de cap!
Ia-ţi handsfree cu cablu, nu wireless!
Nu ţine mobilul lângă inimă sau în buzunar!
Nu vorbi în maşină la mobil!
Nu vorbi dacă ai semnal slab! Sursa: click.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.