Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro
La data de 20 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică, împreună cu cei ai Biroului Rutier și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona Pieței Centrale, din municipiul Botoșani.
Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 09:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 50 de persoane, iar 4 dintre acestea au fost conduse la sediul poliției pentru verificări. Totodată, au fost verificate și 24 de autovehicule identificate pe arterele din proximitatea pieței.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 41.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, abateri la regimul rutier și nerespectarea prevederilor Codului Fiscal.
Asupra a două persoane din Piața Centrală au fost identificate 35 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, față de acestea fiind sispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 40.000 de lei, iar țigaretele au fost confiscate.
– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.