Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În seara de 23 decembrie, în jurul orei 20.40, în timp ce conducea un autoturism pe D.C.78, în localitatea Hilişeu Horia, O. DAN de 38 ani, din comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă ușoară la stânga, pe un carosabil acoperit parțial cu gheață, pierde controlul volanului, intră pe sensul opus de mers și lovește doi pietoni care circulau pe partea stângă a părții carosabile, accidentându-i.
Cele două victime, respectiv C. A. de 25 ani, din comuna Hudești şi R. D. de 13 ani, din comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani au fost transportate la Spitalul municipal Dorohoi unde au primit îngrijiri medicale, rămânând internate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,58mg/l concentraţie de alcool pur în aerul expirat; i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale față de O. DAN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală și vătămare corporală din culpă. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.