Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 23 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul George Enescu, un autoturism, condus de o femeie de 54 de ani, din municipiul Botoșani, care a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unei coloane de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, din 4 aprilie a.c.
Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de peste 1.600 de lei. Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 24 aprilie 2025, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control pe drumul național DN 29A, în comuna Păltiniș, un autoturism condus de un bărbat, de 88 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, din luna februarie a.c., ca urmare a săvârșirii de contravenții la regimul rutier.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.