Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În seara de 15.03.2012, în jurul orei 21.30, C. BOGDAN de 34 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul George Enescu din municipiu, ajungând la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor G. CONSTANTIN de 41 ani, din municipiul Botoșani şi L. ELENA de 23 ani, din comuna Văculești, care erau angajaţi în traversarea străzii pe trecere de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, împrejurare în care îi accidentează.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a celor două persoane, care au fost transportate la Spitalul Judeţean Botoşani, unde au primit îngrijiri medicale, după care au părăsit unitatea spitalicească fără acordul medicilor.
Conducătorul auto nu se afla sub influenţa alcoolului. Din primele verificari s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face C. BOGDAN, care nu a respectat regulile de circulație privind acordarea priorității pietonilor. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.