Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale - Poliția municipiului Botoşani au dispus ieri, 9 aprilie, măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de F. MIHAI ALEXANDRU de 19 ani, din satul Călineşti, comuna Cândeşti, judeţul Botoşani.
În fapt, în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au identificat pe F. MIHAI ALEXANDRU ca fiind principalul suspect de săvârşirea a două infracţiuni, respectiv o tâlhărie şi un furt calificat. Astfel, la data de 20.03.2012, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe un teren viran situat în zona fostului drum judeţean Botoşani-Suceava, prin constrângere psihică şi ameninţări cu acte de violenţă, suspectul l-a deposedat pe D.G. de 12 ani, de un telefon mobil în valoare de 250 lei.
De asemenea, în sarcina suspectului s-a reţinut faptul că la data de 26.03.2012, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla pe Aleea Curcubeului din municipiul Botoşani, i-a sustras lui B. V. de 11 ani, un telefon mobil în valoare de 350 lei. Suspectul va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de punere în mişcare a acţiuni penale şi sesizare a Judecătoriei Botoşani în vederea luării faţă de acesta a măsurii arestării preventive.
Tot ieri, 9 aprilie, poliţiştii au dispus începere urmăririi penale faţă de A. MARIAN de 22 ani, din satul Strahotin, comuna Dângeni, judeţul Botoşani precum şi reţinerea acestuia pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în noaptea de 06/07.04.2012, în jurul orei 02.00, în timp ce se afla într-un bar din localitatea Strahotin, comuna Dângeni, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, a deposedat-o de mai multe bijuterii din aur pe V. Simona de 26 ani, din localitate, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 12.000 lei.
Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, cu propunere de arestare preventivă. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.