Politistii de frontiera botosaneni au fost nevoiti sa faca uz de arma pentru retinerea unui barbat care transporta tigarete de contrabanda.
In data de 07 august a.c., in jurul orei 22.15, pe timpul desfasurarii unei actiuni pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Radauti Prut au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere ce functioneaza pe principiul termoviziunii, doua persoane, care transportau peste raul Prut un colet cu ajutorul unei funii.
Politistii de frontiera au procedat la interceptarea si retinerea persoanelor. Imediat ce au observat patrula politiei de frontiera, cei doi au incercat sa fuga prin vegetatia abundenta din zona, profitand de intuneric si terenul accidentat. Pentru retinerea persoanelor, politistii de frontiera, respectand prevederile legale in vigoare, au tras un foc de avertisment in plan vertical, fara a rezulta victime.
Imediat s-a reusit retinerea unuia dintre cei doi barbati.
In urma cercetarilor s-a stabilit ca acesta este cetateanul roman George V., in varsta de 31 ani, domiciliat in comuna Paltinis, care a transportat tigaretele peste raul Prut cu ajutorul unei funii. Ca urmare a cercetarilor suplimentare efectuate politistii de frontiera l-au identificat si pe cel de al doilea barbat, cetateanul roman Marius A., in varsta de 24 ani, domiciliat in comuna Paltinis.
In cauza politistii de frontiera au intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, totodata au retinut in vederea confiscarii cele 2.400 tigarete descoperite in zona.
Cercetarile continua in vederea stabilirii intregii activitati infractionale si identificarii tuturor persoanelor implicate.
DorohoiNews.ro, 09-08-2012
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.