Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vineri, în jurul orei 14.40, în timp ce conducea autoturismul marca OPEL pe DC 15, în localitatea Truşeşti, T. DUMITRU – ANDREI de 19 ani, din comuna Truşeşti, judeţul Botoşani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă), surprinde şi accidentează pe F. Costel de 42 ani, din comuna Truşeşti, judeţul Botoşani, care se angajase în traversarea drumului public fără să se asigure. Pietonul a fost transportat la Spitalul comunal Truşeşti pentru a primi îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat la Spitalul Judeţean Botoşani.
Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză au fost întocmite acte procedurale faţă de T. DUMITRU-ANDREI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.
Ieri, în jurul orei 17.00, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf pe Aleea Donici din municipiul Botoşani, C. CORNELIU-EUGEN de 40 ani, din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, nu acordă prioritate de trecere autoturismului marca Renault, condus de L. Magda de 20 ani, din municipiul Botoşani, cele două autovehicule intrând în coliziune.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto L. Magda, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Faţă de C. CORNELIU-ANDREI se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală. (DorohoiNews.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.