Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea inspecţia tehnică periodică falsificată.
În ziua de 11 septembrie a.c., în jurul orelor 15.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pe sensul de ieşire din ţară, Vasile H., de 54 de ani, cetăţean român, care conducea un autoturism marca VW, înmatriculat în Franţa.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea autocolantului care atesta inspecţia tehnică periodică, s-a trecut la verificări suplimentare în linia a II-a de control, unde s-a constatat că autocolantul aplicat pe certificatul de înmatriculare nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.
Bărbatul a declarat că autoturismul aparţine fiului său şi nu are cunoştinţă despre faptul că inspecţia tehnică ar fi falsificată.
Pe numele lui Vasile H. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals. (DorohoiNews.ro)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.