Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vineri, 14 septembrie, în jurul orelor 11:00, R. Dumitru de 20 ani, din comuna Mihai Eminescu, sat Cătămărăști Deal, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan pe str. Săvenilor din direcția Biserica Uspenia către str. Independeței, în dreptul imobilului cu nr 7, surprinde și accidentează pe minorul L. M. de 5 ani, din municipiul Botoșani, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure.
În urma accidentului R. Dumitru a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, deplasandu-se la domiciliu unde a fost identificat în jurul orelor 14:40 și fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.
Minorul a fost transportat de către mama sa la Spitalul de Pediatrie Botoșani unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, starea de sănătatea este stabilă și nu au fost puse în evidență leziuni osoase.
În cauză se efectuează cercetări față de R. Dumitru sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părășirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” urmând a fi propusă soluție procedurală.
16.09.2012 la 19:07
DA!GREU DE SPUS,NU STIU CE MOTIVE A AVUT,DAR ASA CEVA??IN FINE,ACEL OM,CRED CA ESTE IN SOC,NU-I VA VENI SA CREADA CE-A FACUT,DUPA CE,ISI VA REVENI.SA-SI ASUME FAPTA!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.