Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În comuna Răchiţi s-a produs un accident rutier joi 09 decembrie, în jurul orei 16.50, pe DN 29, soldat cu avarii, în care au fost implicate un autoturism marca Opel şi un atelaj hipo.
În urma producerii accidentului, între conducătorul atelajului – M. PETRIŞOR de 38 ani din comuna Unţeni, judeţul Botoşani – şi conducătorul autoturismului – Z. Andrei de 19 ani, din comuna Ungureni, judeţul Botoşani – a izbucnit un conflict, împrejurare în care M. PETRIŞOR s-a folosit de un cuţit pentru a-l ameninţa pe tânărul de 19 ani.
Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi, rezultatul indicând în cazul lui M. PETRIŞOR o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port, fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporalã a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, cauza urmând a fi soluţionată procedural. De asemenea, pentru încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 1.080 lei. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.