Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Păltiniș au fost sesizați luni, 7 ianuarie 2013, în jurul orei 19.30, prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că, pe DN 29 A, în satul Păltiniș, s-a produs un accident cu avarii, iar unul dintre conducătorii auto se află în stare de ebrietate.
Deplasându-se la fața locului, poliţiştii au stabilit faptul că A. DAN, de 41 ani din comuna Rădăuți-Prut, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 A, pe raza localității Păltiniș, nu a păstrat o distanță în mers față de autoturismul condus de A. COSTICĂ, din comuna Păltiniș, astfel încât ambele autoturisme au intrat în coleziune producându-se avarii.
Conducătorul auto A. DAN a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a refuzat să fie condus la Spitalul Dorohoi în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirii alcoolemiei.
Conducătorului auto i s-a intocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.