Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Trecere ilegala peste Prut_1

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal pe numele a doi cetăţeni, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, peste podul de gheață format pe râul Prut, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene.

În data de 07 februarie 2012, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, aflaţi în executarea unei misiuni specifice, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii de frontieră Slobozia, trei persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă şi se deplasau dinspre malul râului Prut spre interiorul ţării.

În scurt timp, o patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Rădăuţi Prut a depistat şi reţinut, pe malul drept al râului Prut, doi bărbaţi, al treilea reuşind să se întoarcă în R. Moldova, peste podul de gheaţă de pe râul Prut.

În urma verificărilor specifice efectuate în cooperare cu autorităţile statului vecin, s-a stabilit că cei doi bărbaţi sunt A. C., de 33 de ani, cetăţean moldovean şi A. R., de 29 de ani, cetăţean afgan. În timpul cercetărilor, bărbaţii au declarat că au plecat din Moldova cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene pentru a găsi un loc de muncă, iar imediat după ce au trecut frontiera de stat dintre Moldova şi România, au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră.

Pe numele celor doi bărbaţi, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Trecere ilegala peste Prut_1Trecere ilegala peste Prut_2Trecere ilegala peste Prut_3
DorohoiNews.ro, 10-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro