Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un tânăr de 20 de ani din comuna suceveană Păltinoasa este căutat de poliţişti pentru a fi cercetat pentru tentativă de omor după ce şi-a înjunghiat iubita, în vârstă de 15 ani, supărat că aceasta nu a vrut să fugă cu el de la locuinţa părinţilor.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un bărbat din comuna Ciprian Porumbescu a reclamat prin 112 că fiica sa, în vârstă de 15 ani, a fost tăiată cu cuţitul de către un tânăr de 20 de ani.
În urma verificărilors s-a stabilit că duminică seară tânărul din comuna Păltinoasa a venit la locuinţa fetei din Ciprian Porumbescu, pentru a cere încuviinţarea părinţilor ca aceasta să-i devină logodnică. Tânărul a rămas peste noapte la locuinţa fetei, iar luni dimineaţă, după ce tatăl acesteia a refuzat să îi dea acceptul, i-a cerut iubitei să fugă cu el de acasă. Aceasta a refuzat, iar tânărul a înjunghiat-o pe fată cu un cuţit în torace, după care a fugit.
Fata a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde medicii au stabilit că are o „plagă înjunghiată hemitorace stâng" şi că i-a fost pusă în pericol viaţa. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar de cercetare pe numele tânărului, pentru tentativă de omor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.