Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi reţinut un cetăţean român care transporta cu ajutorul unui microbuz, dinspre malul râului Prut spre interiorul ţării, peste 22.3000 pachete tigări.
Pentru reţinerea bărbatului, care nu s-a supus somaţiilor legale, s-a folosit armamentul din dotare, fiind trase 23 de focuri de avertisment atât în plan vertical cât şi spre pneurile autovehiculului condus de acesta, conform procedurilor legale.
În noaptea de 28/29 mai 2013, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F Botoşani, împreună cu cei de la S.P.F. Stânca, au organizat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigarete. În jurul orei 01.40, poliţiştii de frontieră au observat pe malul râului Prut, în apropierea luciului de apă, în marginea localităţii Manoleasa Prut, judeţul Botoşani, un autovehicul tip microbuz care s-a pus în mişcare cu farurile stinse, intenţionând să ajungă la comunicaţia Manoleasa-Prut - Iorga.
Având suspiciuni cu privire la faptul că autovehiculul este implicat în activităţi ilegale, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea autovehiculului, efectuând semnalul regulamentar de oprire. Însă conducătorul autovehiculului a accelerat, cu intenţia de a acroşa poliţiştii de frontieră, motiv pentru care aceştia au efectuat somaţia legală şi foc de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare.
Deoarece şoferul autovehiculului nu s-a supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi au tras focuri de armă asupra pneurilor autovehiculului, care se deplasa pe DN 24C spre localitatea Manoleasa-Prut.
Poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea autovehiculului marca Mercedes Vito, înmatriculat în Danemarca. După aproximativ 300 de metri, şoferul a pierdut controlul volanului şi după ce a lovit doi copaci, a abandonat autoturismul avariat cu farurile aprinse şi motorul pornit şi a încercat să fugă spre malul râului Prut.
Imediat, lucrătorii noştri au procedat la cercetarea zonei, iar la aproximativ 100 de metri de autovehicul, în apropierea malului râului Prut, a fost reţinut şoferul maşinii, cetăţeanul român Constantin P., de 21 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani. Deşi microbuzul a fost avariat în partea din faţă, tânărul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În partea din spate a microbuzului, în locul pentru transport marfă, au fost descoperite mai multe colete ambalate în folie de polietilenă de culoare neagră. Tânărul a declarat ca atât autovehiculul cât şi coletele cu ţigări îi aparţin.
În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conţineau 22.380 pachete ţigări în valoare de 194.393 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul în valoare de 13.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Stânca pentru continuarea cercetarilor.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Constantin P. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, dosarul urmând a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Saveni. Tânărul urmeaza a fi prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.