Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Jandarmii au sancţionat cu amendă, marţi seară, patru bărbaţi din municipiul Botoşani, care au provocat scandal la un bar de pe strada Săvenilor.
Intervenţia a avut loc la solicitarea personalului de serviciu de la bar. Cei patru aveau interdicţie din partea administratorului de a intra în barul respectiv, dar totuşi au dorit să fie serviţi cu băuturi alcoolice.
La refuzul barmanului de a-i servi şi la solicitarea de a părăsi localul, cei patru, cu vârste cuprinse între 29 şi 40 de ani, au devenit recalcitranţi şi au început să-i adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, ceea ce l-a determinat să ceară sprijinul jandarmilor.
Aceştia au aplanat conflictul şi i-au condus pe cei patru la sediul Jandarmeriei.
Pentru faptele săvârşite, vor fi nevoiţi să scoată fiecare din buzunar câte 500 de lei, ceea ce sperăm că îi va determina să se mai gândească înainte de a proceda în acelaşi mod.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.