Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţiştii, în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Agricole Județene Botoșani, Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani și Agenției Județene a Finanțelor Publice Botoșani, au desfășurat vineri, 5 iulie 2014, activități specifice de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și altor încălcări de lege în domeniul producției și comercializării pâinii și produselor de panificație, sens în care au efectuat verificări la 3 puncte de lucru ale unui operator economic specializat în domeniu.
Cu acest prilej, s-a constatat că la respectivele locații nu sunt respectate prevederile legale în materie în ce privește întocmirea documentelor financiar-contabile de achiziție, producție, înregistrare și evidențiere a veniturilor realizate din aceste activități economice, normele de igienă și sunt folosite la muncă persoane fără a avea contracte de muncă încheiate potrivit legii.
Deasemenea, pentru producerea pâinii, reprezentanții societății utilizau o locație din orașul Săveni aparținând unui alt operator economic de profil, în prezent aflat în insolvență, pentru care nu deținea autorizările necesare, fără să fie declarat la organele fiscale și fără existența documentelor legale la locul desfășurării activității, fapt pentru care a fost indisponibilizată cantitatea de 7.620 kg făină în valoare de circa 16.000 lei, înscrisuri și alte mijloace materiale de probă.
Pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale, se efectuează cercetări față de reprezentantul legal al societății sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prev.și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005 modificată.
Activităţile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în domeniul panificației sunt continuate la nivelul întregului judeţ, cu angrenarea specialiștilor din cadrul instituțiilor menționate, în derularea Planului de acțiune “Vatra 2014”, inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.