Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care au asigurat ordinea şi liniştea publică în Centrul Vechi al municipiului Botoşani, la spectacolele şi activităţile organizate în cadrul „September Fest”, au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11200 de lei.
Jandarmii au acţionat în cele patru zile ale festivalului pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale cu incidenţă asupra climatului civilizat, necesar pentru desfăşurarea unei asemenea manifestări cu public numeros.
Sancţiunile au fost aplicate preponderent pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru încălcări ale legislaţiei privind efectuarea de acte de comerţ.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.