Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Nu mai puţin de 46 de susţinători ai echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, care va juca în data de 30 octombrie a.c., de la ora 18.30, pe Stadionul municipal Botoşani, în compania echipei Rapid C.F.R. Suceava, au interdicţie de a pătrunde pe stadioane la meciurile de fotbal, în urma sancţiunilor contravenţionale complementare primite pentru încălcarea prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţiile sportive.
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor lua măsurile necesare pentru identificarea „interzişilor” la porţile de acces, în eventualitatea în care vor încerca să intre pe stadion pentru a-şi susţine echipa favorită.
Dacă vreuna din aceste persoane va încerca să pătrundă sau va fi depistată în incinta stadionului, jandarmii îi vor întocmi actele de sesizare. Conform legii, această faptă constituie infracţiune, fiind pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Interzicerea accesului celor 46 de persoane la meciurile de fotbal se aplică atât în cazul meciurilor desfăşurate în ţară, cât şi în cazul celor desfăşurate în străinătate.
Cel mai „proaspăt interzis”, din rândul susţinătorilor echipei Petrolul Ploieşti, nu va putea intra ca spectator pe niciun stadion, până pe data de 23 octombrie 2015, când expiră măsura complementară de interzicere a accesului la meciuri de fotbal, dispusă de jandarmi în cazul său.
29.10.2014 la 16:07
Si ce ma interewseaza pe mine (sau pe dorohoieni )!!!!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.