Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Mai multe maşini au fost avariate în această seară, pe drumul E 58, între Hudum şi Baisa din cauza unui șofer imprudent aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Un bărbat în vârstă de 52 de ani care a consumat alcool în exces, s-a urcat la volan fără să se gândească că își pune viața în pericol. Aflat la volanul unui Volkswagen Golf III, şoferul beat care venea dinspre Suceava, a încercat să depăşească maşina care mergea în faţa lui. În plină viteză, el a acroşat mai întâi un Logan, a izbit mai apoi o Honda Acord, iar în final s-a izbit în plin într-un Volkswagen Golf IV, toate cele trei maşini circulând regulamentar din sens invers, spre Suceava. În urma impactului, atât șoferul vinovat cât și o altă persoană pasageră într-unul din autoturisme au suferit leziuni grave fiind transportați cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati pentru îngrijiri medicale.
Echipajul de Poliție ajuns la fața locului a încercat să-l testeze pe șofer cu aparatul etilotest, însă nu s-a putut din cauza stări avansate de ebrietate și din cauza rănilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.