Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

arest-preventiv

Poliţia municipiului Botoșani a fost sesizată joi 28 ianuarie 2015, în jurul orei 19.10, cu privire la faptul că într-un bar din muncipiul Botoșani, s-a produs un scandal.
   
La faţa locului s-au deplasat echipaje formate din poliţişti şi jandarmi, care au acţionat pentru aplanarea stării conflictuale.         

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în seara de 28.01.2015, în jurul orei 19.20, T. F. de 30 ani şi L. M. de 25 ani, ambii din municipiul Botoşani, în timp ce se aflau într-un bar situat pe Calea Naţională din municipiu, pe fondul consumului de alcool, au provocat scandal, distrugând mai multe bunuri şi tulburând ordinea şi liniştea publică.

Totodată, cei doi l-au agresat pe B. C. de 30 ani, din municipiul Botoşani (agent de pază în unitatea respectivă), provocându-i leziuni care necesită 7-8 zile de îngrijirii medicale pentru vindecare.
             
În cauză s-a întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
             
De asemenea, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de T.F. şi L.M., urmând ca pe numele acestora să fie formulate propuneri  de dispunerea a unor măsuri preventive.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

arest-preventiv
DorohoiNews.ro, 29-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.01.2015 la 12:24

bine mai era cand toti baietii faceau armata.....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Caut loc de munca

dorohoinews.ro
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe,tel:0748 306 080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Societății Comerciale Spicul 2 SRL, cuprinși de tristețe, regretăm din tot sufletul trecerea ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere 48 mp + beci, str. GRIGORE GHICA nr 40 ( langă liceu) , scara din mijloc, ...

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”
În aceste momente dificile, cuvintele nu pot exprima pe deplin recunoștința pe care o simt pentru ...

Cumpăr garaj în Dorohoi

Cumpăr garaj în Dorohoi
Cumpar garaj in apropiere de spital, in Dorohoi. Tel: 0729157751

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro