Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

politia sanctiuni

Ieri, 17 iulie a.c., poliţiştii botoşăneni au desfăşurat activităţi suplimentare, destinate prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi implicit în scopul creşterii gradului de siguranţă publică.
Activităţile se vor desfăşura şi în zilele următoare.

În acest context, ieri, peste 200 de poliţişti botoşăneni au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.

Acţiuni punctuale s-au desfăşurat şi pe linia respectării normelor legale de comerţ sau a legislaţiei rutiere. Poliţiştii de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, dar şi din cadrul altor structuri au efectuat 202 controale (în pieţe, târguri, baruri, etc.) şi au verificat 158 de agenţi economici.

Au fost constatate şi aplicate 425 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  170.626 lei. Din acestea, 91 au fost aplicate la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 36 la Legea nr.61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 268 pentru încălcarea normelor rutiere și 30 la alte acte normative. Au fost reținute 11 permise de conducere, din care 3 pentru încălcarea regimului legal de viteză și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, a fost confiscată în numerar, suma de 3.078 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri identificate la comercializare, fără documente legale de provenienţă. Au fost constatate 11 infracţiuni, din care 6 de natură economico-financiară, 4 de natură judiciară și 1 de altă natură, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 27.700 lei.

Exemple semnificative:

1. La data de 17.07.2015, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „împiedicare, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”, prev. şi ped. de art. 5 din Legea nr. 241/2005 modificată şi „contrabandă”, prev. şi ped. de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006 modificată, constând în aceea că, reprezentatul legal al unei societăți comerciale din mun. Botoşani a fost identificat în timp ce deţinea în vederea comercializării, într-un spaţiu de depozitare al unuia dintre barurile societăţii, cantitatea totală de 548 pachete de ţigări (10.960 ţigarete) de provenienţă Republica Moldova şi Duty Free, pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi despre care cunoştea că provin din activităţi de contrabandă, pachetele având timbre de accizare specifice, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 6.500 lei. Totodată, în cadrul activităţilor de verificare efectuate de către lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, acesta a refuzat să deschidă uşa de acces în spaţiul de depozitare folosit de către societate, împiedicând pătrunderea în acea încăpere.

2. În aceeași zi, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”, prev. şi ped. de art. 9 alin.1, lit. „b” din Legea nr. 241/2005 modificată, de către reprezentatul legal al unei societăți comerciale din Suceava, constând în aceea că, prin omisiunea înregistrării în actele contabile ori în alte documente legale a tuturor operaţiunilor efectuate şi a veniturilor realizate din comercializarea produselor din beton pentru construcţii fabricate la punctual de lucru al societăţii din or. Darabani, jud. Botoşani, s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Prejudiciul cauzat în dauna bugetului de stat urmează a fi cuantificat de către organele fiscale.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

politia sanctiuni
DorohoiNews.ro, 18-07-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

18.07.2015 la 13:27

Au disparut țigările vândute de țigani în piețe? Tot oamenii cinstiți au fost amendați, ei sunt comunicativi și buni platnici. Au fost prinși hotii? Avem polițiști burduhoși, aroganți ce se tem de țigani. Rușine!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro