Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În această dimineață, în jurul orei 02:13, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 02:00, pe raza localității Concești s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.
Din cercetări s-a stabilit că la data și ora susmenționate, un tânăr de 18 ani, din mun. Braşov, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 84, din loc. Concești, județul Botoșani, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă, distrugând gardul unei locuinţe.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto şi a unui alt tânăr, tot de 18 ani, pasager în autoturism, care au fost transportați la Spitalul municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg./l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârsirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care la momentul prelevărilor mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prev. de art. 336 alin 1 și „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 1 și 3 din Cod Penal.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.