Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Poliţişti de frontieră au întocmit lucrare penală unui cetățean care a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără a deţine permis de conducere.
Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic pentru control, în data de 15 octombrie 2015, în jurul orei 20.30 pe raza localităţii de frontieră Ijdileni, un autoturism marca Audi A6, condus de cetăţeanul român Victor R., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.
Cu ocazia efectuării controlului, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, Victor R. are permisul de conducere suspendat pentru o perioada de 90 de zile.
Pe numele conducătorului auto, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat sau nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.