Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În urma acţiunii pe linie silvică executate în dimineaţa zilei de 20 noiembrie 2015, de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în localitatea Truşeşti, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 2000 de lei şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 3 metri cubi de cherestea.
Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, respectiv pentru „comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri şi altora asemenea, autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase”.
Materialul lemnos a fost predat de jandarmi la Ocolul Silvic Truşeşti, în vederea valorificării ulterioare, conform prevederilor legale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.