Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
A fost oprit în trafic, la data de 21.12.2015, în jurul orei 00.40, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, un autoturism condus de R. S. de 35 ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat procedura şi a plecat de la fața locului.
În împrejurările arătate, autoturismul condus de acesta a fost urmărit şi oprit pe strada Octav Onicescu.
În momentul când poliţiştii i-au solicitat să coboare de la volanul autoturismului, bărbatul a refuzat, devenind agresiv, fiind necesară imobilizarea acestuia prin încătuşare.
Ulterior, conducătorul auto a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.