Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pe strada Vasile Lupu din municipiul Dorohoi, a fost observat la data de 30.12.2015, în jurul orei 04.00, un autoturism, înmatriculat în Franța, al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a întors brusc, îndreptându-se spre strada C.D. Gherea.
După urmărirea şi oprirea vehiculului, poliţiştii au stabilit că acesta era condus de O. M. de 22 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
Tânărul nu poseda permis de conducere; de asemenea, acesta fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.