Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
A fost oprit în trafic, la data de 05.01.2016, în jurul orei 00.20, pe raza municipiului Botoşani, un autoturism al cărui conducător auto efectuase anterior derapaje controlate, în parcarea unui hypermarket din municipiul Botoșani.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui P. R. de 22 ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judetean Botosani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul (posesor permis de conducere din anul 2015) avea dreptul de conduce, suspendat pentru perioada 15.10.2015 – 12.01.2016.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.