Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tigari

Poliţiştii de frontieră au descoperit 10.920 de ţigarete de contrabandă şi 18 litri de alcool, bunuri pe care patru persoane le achiziţionaseră în vederea obţinerii unui profit din revânzarea acestora.

Poliţiştii de frontieră în data de 12 ianuarie 2016, în jurul orei 09.30, din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit, pentru control, pe D.E. 583, în apropierea localităţii de frontieră Sculeni, un autoturism marca Volkswagen Passat înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român Alexandru C., în vârstă de 27 de ani.  

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au observat, în interiorul autoturismului, pe bancheta din spate şi în portbagaj, mai multe sacoşe în care au fost descoperite, 4.320 ţigarete marca Ashima şi 18 litri alcool.

În legătură  cu cele constatate  Alexandru C. a declarat că bunurile descoperite îi aparţin şi le-a introdus legal în România, în repetate rânduri în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, cu intenţia de a le comercializa pe raza municipiului Iaşi. Acesta a mai adăugat faptul că de fiecare dată depozita bunurile introduse legal la un prieten în România, de la care le-a preluat înainte de a fi oprit de poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. nr. 86/2006. Totodată a fost dispusă măsura reţinerii bunurilor în valoare de 2.125 lei şi a autoturismului în valoare de 5.000 lei în vederea continuării cercetărilor.

În data de 12 ianuarie 2016, în jurul orei 10.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de ţigări, în zona unei pieţe din municipiul Galaţi, l-au depistat pe cetăţeanul român Alin C., în vârstă de 29 de ani, despre care deţineau informaţii că desfăşoară activităţi de colectare şi revânzare a ţigaretelor.
Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control asupra bagajului pe care bărbatul îl avea asupra sa, ocazie cu care au descoperit 1.600 de ţigarete.

Persoana a declarat că a cumpărat ţigaretele de la o persoană pe care nu o cunoaşte, având intenţia de a le revinde la un preţ mai mare.

A fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 960 lei, în vederea confiscării, iar lucrătorii noştri efectuează cercetări sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. nr. 86/2006.

S-a prezentat în data de 12 ianuarie 2016, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Mariana N., cu cetăţenie moldovenească, în vârstă de 21 ani, conducând un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Bulgaria.

Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.

În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat în bordul autoturismului, 3.000 de ţigarete marca Winston, de provenienţă Republica Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare de 1.800 lei şi a autoturismului folosit la activitatea infracţională, în valoare de 9.000 lei,  în vederea confiscării, iar tânăra a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

S-a prezentat în data de 12 ianuarie 2016, ora 14.30 pentru a intra în ţară, ca pasager într-un  autoturism marca Renault, cetăţeanul român Cezarian I., în vârstă de 56 de ani.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a persoanei, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe corpul lui Cezarian I., 2.000 ţigarete diferite mărci, de provenienţă R. Moldova.

A fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 453 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tigaritigari1tigari2tigari3tigari4tigari6
DorohoiNews.ro, 13-01-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro