Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Îmbrăcăminte şi parfumuri în valoare de aproximativ 2000 de lei, purtând denumirile unor cunoscute mărci înregistrate, au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării în data de 02 februarie 2016 de la un tânăr în vârstă de 24 de ani, din judeţul Ialomiţa.
Bărbatul a fost depistat în timp ce comercializa bunurile respective fără a îndeplini condiţiile stabilite de lege, în zona centrală a municipiului Botoşani, de către un echipaj care executa o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice.
Deoarece nu a putut prezenta documentele de provenienţă, a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
Conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind mărcile şi indicaţiile geografice, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Bunurile ridicate în vederea confiscării, însoţite de actele de sesizare întocmite, vor fi predate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, în vederea continuării cercetărilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.