Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La data de 18.04.a.c., în jurul orei 19.30, B. D. de 19 ani, din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DC 59A, pe raza localităţii de domiciliu, datorită vitezei excesive pe un carosabil acoperit cu pietriş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a surprins şi accidentat grav, un minor în vârstă de 9 ani.
După producerea evenimentului, conducătorul auto nu a oprit la locul faptei, continuându-şi deplasarea. Acesta a fost depistat de poliţişti în jurul orei 20.30, pe raza localităţii Truşeşti.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima a fost transportată şi internată la Spitalul de Pediatrie Botoşani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.