Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În seara zilei de 21 aprilie a.c., jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”, unui tânăr care l-a agresat fizic pe tatăl său, în vârstă de 62 de ani.
Scandalul a avut loc într-un apartament de pe strada Aleea Şcolii din municipiul Botoşani, iar cea care a solicitat intervenţia forţelor de ordine prin apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost chiar mama agresorului, după ce între cei doi a început o ceartă aprinsă.
În momentul sosirii echipajului de jandarmi, tatăl era întins pe holul apartamentului şi prezenta urme vizibile de violenţă la nivelul feţei şi corpului, iar la braţul stâng avea o rană care sângera, motiv pentru care a fost solicitată prezenţa unui echipaj de ambulanţă, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Agresorul nu a dorit să îşi explice fapta, iar tatăl său nu a putut să ofere detalii, din cauza stării în care se afla.
Conform prevederilor Codului Penal, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, săvârşite împotriva unui membru al familiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani şi 6 luni, maximul special al pedepsei prevăzute de lege fiind majorat cu o pătrime, iar acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.